Informaţii despre Oradea şi jud. Bihor

Zafira oferită nouă de Opel West pentru drive-test, are deja 165.000 km la bord, dispune de un Diesel de 2l, se prezintă foarte bine şi evoluează la cote impresio-nante, aşa cum ne vom convinge.

Zafira oferită nouă de Opel West pentru drive-test, are deja 165.000 km la bord, dispune de un Diesel de 2l, se prezintă foarte bine şi evoluează la cote impresio-nante, aşa cum ne vom convinge.
După îndeplinirea formalităţilor şi cererea unor lămuriri minime privind aparatura de bord, am pornit, încet, spre drumul mare. Trecând de la benzină la motorină, motorul îmi pare prea încet. Ştiu însă că-i o iluzie. De îndată ce apăs mai tare pedala de acce-leraţie, turbina îşi face datoria şi aruncă maşina în faţă cu o forţă incredibilă.
Viteza I atinge 40 km/h la 5000 rot/min. A II-a, la aceeaşi turaţie a motorului, te scoate la 78 km/h, în timp ce a III-a, tot la 5000 rot/min, te duce până la 120 km/h. În afară de beţia acceleraţiei, gust cu nesaţ plăcerea de a sta mai sus decât ceilalţi din trafic. Asta îmi dă posibilitatea de a lua decizia de depăşire înaintea lor, în cazul unui drum cu pante (plăcere încercată deja cu microbuzul Opel Vivaro). Opresc pe Dacia, pentru a-l lua pe bunul meu prieten Toni, a cărui experienţă tehnică şi de condus în Europa şi SUA, plus limba maghiară şi amintirile lui de gazetar şi fotograf, îmi sunt binevenite.
Primul impas îl avem la vama Borş, câteva minute mai târziu: coada de la ieşirea din ţară a ajuns paralelă cu cea a tirurilor! Vama imensă, construită pe vremea lui Vasile Blaga, prefect de Bihor (1990-1992) şi şef al Direcţiei Regionale Vamale (1992-1996), este veşnicul monument al ineficienţei organizatorice româneşti. Calculez la repezeală timpul de aşteptare: cel puţin două ore. Cazurile dramatice necesită decizii rapide: o luăm urgent spre punctul de trecere a frontierei de la Săcueni.

Zafira absoarbe bine şocurile drumului românesc, ale cărui „valuri“ ne duc cu gândul direct la Băsescu... Merge lejer la 140 km/h, ne-simţind asta. Vedem doar că arborii „curg“ mai repede pe marginea şoselei. Şoseaua nouă şi pustie, de la Săcueni la vamă, ne încurajează viteza. Văzându-ne cum venim spre el, vameşul îşi spune că are deja în faţă un caz dificil. Sunt apostrofat elegant în momentul opririi: „Unde mergeţi aşa?“ Ajungem repede la o discuţie doctă despre performanţele maşinii şi drive-testul Opel. Ştie şi el foarte bine de Opel West şi personalul arătos de acolo. Să vă mai spunem că nu era nici o altă maşină în această vamă? Acum, constatăm şi că intrăm în Ungaria fără să avem nici o hartă la noi. Au rămas toate în maşina mea, la Opel West... Îmi rămâne să mă bazez pe experienţa deja existentă şi, mai ales, a lui Toni (n-aveam să regret!) sau să cumpărăm o hartă pe drum (ceea ce n-am mai făcut). Noua rută în-seamnă trecerea prin Debreţin şi, apoi, spre autostrada care ne va duce drept în Budapesta.
Traseul ales se dovedeşte a fi neaglomerat. Cu un pic de noroc, ne descurcăm prin Debreţin şi pornim spre autostradă. Până acum, ţinuta de drum a maşinii este im-pecabilă: stabilitate maximă în viraje, amortizarea excelentă a denivelărilor, confort. Pentru mine scaunul scoică, reglabil în trei poziţii, e perfect, pentru că ţin mâinile pe volan. Toni, în schimb, se declară incomodat la braţe. Se mai relaxează reglând aerul condiţionat, care are ieşire şi la lo-curile din spate. În rest, e impresionat şi el de ceea ce poate scoate Dieselul Zafirei. (Spre finalul călătoriei, chiar işi va deconspira intenţia de a i-o recomanda fiicei lui din SUA). Îi arat DVD-ul din plafon, cu ecran LCD. Efect garantat! Verificăm intensitatea difuzoarelor şi ascultăm un post românesc de radio, pe care-l auzim bine până spre autostradă.


După mai mult de o sută de kilometri prin Ungaria, reuşim să dăm de dorita auto-stradă. Iniţial, am oprit la o benzinărie, pentru a verifica dacă suntem pe drumul cel bun. Luăm şi o vigneta de autostradă, valabilă 4 zile, cea mai ieftină. Nu ne va verifica însă nimeni de ea, nici la dus, nici la întors.

Performanţe maxime

Deşi nu intenţionam iniţial să venim pe autostradă (care ar trebui să lege cele două mari oraşe ale Ungariei, la un moment dat), iată că suntem deja pe ea şi ne gândim să apăsăm acceleraţia la maximum. Constatăm că-i lăsăm pe toţi în urmă. Civilizaţi, cei cărora le „suflăm în ceafă“ se retrag pe prima bandă. „Două benzi pe sens e deja puţin pentru o autostradă“ - constat eu. Controversata autostradă Bechtel (care e concepută s-o continue pe asta, din Ungaria) trebuia proiectată de la bun început cu trei sau patru benzi pe sens, la acelaşi preţ - discutăm aprins, încruntându-ne pe adresa afacerii lui Bombonel. Toni ştie din State, unde stă jumătate dintr-un an, că firma Bechtel este una dintre cele mai controversate de acolo... Aranjamente politice, concluzionăm.
Autopalya - cum îi spun ungurii - spre deosebire de ruta iniţial dorită (pe la Szolnok), oferă un peisaj cu ceva dealuri şi munţi, văzuţi în zare. Altfel, Ungaria este o imensă câmpie, o pustă. Autostrada are şi curbe, pe care Zafira le absoarbe fără a le simţii. Într-unul dintre aceste viraje atin-gem viteza de 182 km/h! Nu neaparat din cauza forţei centrifuge, cât a faptului că locul era mai gol. În rest, lucrările de întreţinere pe ici, pe colo, ne mai încetinesc. Oricum, dacă n-ar fi ceilalţi pe drum, nici nu ne-am da seama de viteză! Dacă nu te-ai uita pe vitezometru, n-ai şti care e diferenţa între 100 şi 180 km/h. Stabi-litatea maşinii şi zgomotul lin al motorului sunt aproape identice la cele două niveluri. Temperatura apei în motor se menţine în jurul a 85oC, tot drumul. Mă gândesc că şi la 400.000 de kilometri la bord, motorul se va comporta la fel de bine.
Prin urmare, iată ce poate o Zafira veche de doi ani: viteza a IV-a, 160 km/h la 4600 rot/min şi un consum de 12,2 l; a V-a, 180 km/h, la 4400 rot/min şi un consum de 13,3 l la sută. Noi vă recomandăm însă 120 km/h în a V-a, la 3000 rot/min şi un consum de numai 5,5 l! Vă întrebaţi desigur cum ştim atât de exact aceste cifre. E simplu: computerul de bord le afişează tot timpul! Existau, de pildă, acceleraţii care consumau 38 l la sută! Aceste apăsări pe pedală, ne-au obligat să mai băgăm ceva motorină la Budapesta... Am parcurs însă 112 kilometri de autostradă în circa 40 de minute!

Budapesta

Oraşul cel mai mare şi frumos al Ungariei este abordat de noi dinspre nord. Toni îmi atrage atenţia că am ieşit de pe autostradă şi sunt, totuşi, în plin oraş. O las mai încet. Glumim pe marginea unei propoziţii pe care-am învăţat-o în ungureşte: „Toni bacsi, én vezetek!“ (Bace Toni, eu conduc!). Tânărul care a spus-o, pe ruta Debreţin-Borş, avea să intre cu o mândreţe de Saab nou-nouţ, nu mult după aceea, drept pe câmp, zburând peste şanţul şoselei cu 120 km/h şi oprindu-se apoi într-o rădăcină. Reparaţiile au costat cât vreo două Loga-nuri...
Maşinile sunt una-ntr-alta, pentru că se apropie ora de vârf. Aveam să fac până la urmă o uşoară febră musculară la piciorul stâng, al ambreiajului. Schimbătorul de viteze este din greu încercat, însă se descurcă bine. E organizat în prize scurte, cu accesibilitate maximă în a III-a şi-a IV-a. De obicei îl caut, instictiv, un pic mai în faţă decât trebuie (aspect admirabil remediat la noua Zafiră!). Chestia asta mă obişnuieşte să ţin mâna mai tot timpul pe schimbător. Pentru volanul cu servo, ajunge şi-un deget al ce-leilalte mâini! Faptul că am aproape toate comenzile auxiliare pe volan, ajută enorm la confort. Nu mai vorbesc de cele două buto-naşe - dreapta şi stânga - făcute pentru degetul mare şi care-s claxonul! Ne descurcăm foarte bine în ambuteiajele de mari dimensiuni, ale unei capitale pline de turişti străini. Trecem marele pod Árpád, cu 8 benzi de circulaţie. Admirabilă zi de toamnă! Pe Dunăre, siajul unui vas cu turişti care se îndreaptă spre Parlament, scânteiază în atmosfera neobişnuit de limpede în această metropolă.
Locul de parcare necesar (o problemă în Budapesta!) este însă unul obişnuit, vizibi-litatea pentru manevrarea în marşarier fiind foarte bună, graţie celor şase geamuri laterale. Cel din spate are şi ştergător cu stropitor şi temporizator, ce să mai spu-nem... În plus, senzorii de parcare, prezenţi pe bara din spate, te avertizează prin sunet continuu când intri pe ultimii 20 de centimetri pân[ la nedoritul impact.
După ce trecem pe lângă ruinele romane, ajungem şi pe străzile înguste ale peri-feriei, în Buda. Manevrabilitate maximă! Ne aventurăm apoi şi-n inima Pestei, zona cea mai scumpă. Strecurare fără probleme, parcare uşoară cu faţa, fără pretenţii este-tice (plus că, după ora 18, nu mai trebuie plătită parcarea)! Profit de ocazie şi scriu o vedere, pe bordul larg al Zafirei. Cutia poştală e găsită repede, prin apropiere. Vazându-m[ din ce maşină am coborât, o tinerică mă invită, în engleză, să vizitez localul din spatele ei, pe care deduc că-l deserveşte. Nu ne lăsăm ispitiţi şi pornim din nou spre autostradă. Vom prinde acolo mari ambuteiaje, pe mulţi kilometri, întu-nericul învăluindu-ne încet cu pânza nopţii. Se lucrează, observăm la un mo-ment dat; „cam ca la noi, în Oradea“ constat cu nemulţumire. Nu vă mai spun decât că farurile Zafirei ne oferă o lumină incre-dibilă, fiind apţi din nou de viteze foarte mari (160-170 km/h). Porţiuni lungi din autostradă sunt prevăzute cu lamele protectoare înalte, între sensuri şi acolo avem ocazia să păstrăm faza mare. Vom ajunge la Debreţin pe altă stradă decât la ieşirea din el... Venind dinspre Budapesta, am mers chiar până în capătul autostrăzii şi de acolo începe calvarul. Îndelungile aşteptări cauzate de circulaţia pe un singur sens (fiind lucrări care nu se mai termină de ani de zile!) şi terenul periculos de accidentat, ne pun maşina la încercare. Cauciucurile late ale Zafirei dau însă o siguranţă demnă de invidiat. Acţionăm butoanele de des-chidere electrică a geamurilor, ca să res-pirăm puţin din aerul proaspat al nopţii în pustă. Categoric: nu mai putem ajunge la vama de la Săcueni până la ora 23 - ora închiderii!
La Debreţin profităm de orarul darnic al supermarketului Tesco. Parcare cu spatele, extrem de uşoară, perfectă, datorită servodirecţiei.
Debreţin-Oradea în criză de combustibil

Condusul „sportiv“, cu accelerări demne de un raliu, a adus în cele din urmă acul de pe cadranul combustibilului la prima linie de după cea roşie! Străini în maşină străină, nu ne-am apucat să învăţăm cum se ma-nevrează computerul de bord, pentru a vedea precis câţi kilometri ne mai poate duce Zafira. Mai avem nevoie să parcurgem 60 de kilometri. E târziu în noapte, iar traseul „secret“ ales de noi spre vama Borş, „scurtătura“, nu ne oferă posibilitatea de realimentare. Am luat însă decizia temerară de a merge aşa, la risc, amintindu-mi de un episod din Seinfeld... La sfatul experimentatului Toni, am ales „reţeta“ cea mai economică: turaţie minimă, constant[, în viteze a V-a, pentru că „Dieselul are o elasticitate mare“! Astfel, consumul afişat a devenit de numai 4 l la 80 km/h şi o turaţie de 1900 rot/min. Într-un târziu am oprit şi aerul condiţionat. Cu stomacul strâns, am urmărit cum indicatorul co-boară încet spre linia roşie, ajungând la jumătatea distanţei. Şi, ca şi când nu ne era de ajuns, vedem agitată în faţă bagheta fosforescentă a poliţiei. Trag disperat de centura de siguranţă, reuşind să mi-o agăţ după mâna stângă (înţelegeţi deci că n-am purtat-o, pentru că mă incomodează!). Prin urmare, cu preţul unor mişcări ciudate ale ma-şinii pe şosea, reuşesc să mă prefac că tocmai îmi scot centura, când deschid
geamul poliţistului care ne legiti-mează. Pe acest traseu e ceva obişnuit să fii oprit de poliţie, drumul mergând paralel cu frontiera României, aşa că nu avem emoţii prea mari. Mi se cere un control al bagajelor, în prezenţa subsemnatului. Cumpărături cam puţine, aşa că, observând privirea nedu-merită a poliţistului, mă apuc să-i explic că ce se vede în podea sunt scaune; pliate, bineînţeles. Totul iese bine, nu primim nici o observaţie; plecăm. Emoţia nivelului combustibilului ne încearcă la maximum, însă avea să dispară 15 minute mai târziu, o dată cu in-trarea în vamă: dincolo, la noi, era plin de benzinării. La „unguri“ stăm un minut-două, la noi cel puţin o jumătate de oră. Să vă mai spunem că nu ne-am mai obosit să oprim motorul, pentru că aveam afişat un consum de doar un litru pe oră. Prin ur-mare, „dihania“ a mers încontinuu! Şi, înainte de a da paşapoartele la control, ecranul computerului de bord dă alarma: „Achtung!“ O pompă mare, roşie, de benzină, însoţită de cifra 50 km a apărut pe ecran. O plăcută uşurare ne-a alinat sto-macul. Deci nemţii s-au gândit la toate... Cei aproape 20 km până la sediul Opel West, situat la intrarea în Oradea dinspre Cluj, puteau fi făcuţi fără griji şi fără regim „economic“! Plăcerea accelerării printr-un oraş pustiu în noapte, nu ţi-o poate lua nimeni. Ce repede poţi circula noaptea prin irespirabilul nostru oraş şi ce frumos este să faci asta cu o Zafiră!

Oferit de Durans