
Pe toată durata manifestărilor, la standul de prezentare al Serviciului Poliției Rutiere vor fi expuse motoscuterele intrate de curând în dotarea polițiștilor
Serviciului Rutier Bihor, inscripționate și echipate corespunzător, utile pentru deplasarea în zonele urbane aglomerate, pentru intervenția promptă în cazuri de accidente sau blocaje de trafic.
Totodată, vor fi prezentate și două autoturisme marca Dacia Logan aflate în dotarea poliției bihorene, unul echipat cu aparatură video și radar, pentru supravegherea traficului rutier, și un autoturism al Poliției de Proximitate, complet echipat. De asemenea, pe lângă prezentarea tehnicii din dotare, pe parcursul evenimentului vor fi proiectate filme educativ-preventive menite să conștientizeze cetățenii, în sensul dezvoltării unui comportament preventiv și vor fi distribuite participanților pliante cu recomandări adresate tuturor participanților la trafic. În cadrul aceleași manifestări, IPJ Bihor alături de ACR vor oferi posibilitatea cetățenilor să își verifice cunoștințele în materie de legislație rutieră.
Astfel, participanții interesați vor avea la dispoziție chestionare tip cu întrebări din domeniu. Nu au fost uitați nici cei mai tineri participanți la trafic, copiii, care în 1 Iunie sărbătoresc Ziua Internațională a Copilului.
O demonstrație inedită de conducere a cartului va putea fi urmărită în 1 Iunie, sub coordonarea ACR Bihor, când zece copii vor face dovada talentului și îndemânării lor. În aceeași zi, copiii vor putea participa la un concurs organizat de polițiști special pentru ei. Vor fi răsplătiți cu premii copiii care vor demonstra că sunt cei mai îndemânatici în mersul pe bicicletă, în cadrul unui concurs ce se va desfășura pe un poligon amenajat chiar în standul expozițional. Deschiderea oficială a manifestărilor va avea loc miercuri, 30 mai a.c., la ora 11.00.