Informaţii despre Oradea şi jud. Bihor

GAZETA de Oradea a demonstrat de mai multe ori că, în Bihor, există o adevărată mafie a lichidărilor judiciare.

Valori imense îşi schimbă stăpânii rapid, în mod dirijat şi pe bani puţini. Moneda de schimb în aceste tranzacţii dubioase este forţa sau influenţa de care dispune fiecare pasăre de pradă atrasă, actorii oribilei farse judiciare. Sforile sunt trase din birourile unor judecători, procurori, bancheri, politicieni, poliţişti, funcţionari publici şi lichidatori judiciari. De foarte multe ori sunt implicate şi personaje din lumea interlopă a oraşului. În ciuda acestei diversităţi socio-umane, cei implicaţi se susţin la nevoie, în interesul mascării odiosului mecanism. El poate funcţiona numai dacă rămâne ascuns în subteranele “înaltei societăţi”. Victimele mascaradei derulate în numele legii sunt oamenii simpli, care au investit în afacere ultimul bănuţ al familiei. Au ipotecat casele lor şi ale părinţilor şi au fost încurajaţi să spere că vor ajunge la liman cu investiţia şi că îi vor culege roadele. Însă, la un moment dat, afacerea a început să şchioapete. Fondurile promise nu au mai fost acordate. Creditele au fost stopate. Potenţialii noi asociaţi nu mai sunt interesaţi de colaborare. Clienţii vechi au şi ei probleme neaşteptate. Scadenţele bat nemilos şi implacabile la uşă. Unii sunt împinşi de disperare la nelegalităţi, la falsuri şi fraude fiscale. Nenorocitul intră în cele din urmă cu afacerea în incapacitate de plată. Este semnalul de start pentru hăituirea finală. Trofeele sunt părţi sfâşiate din patrimoniul scos la lichidare judiciară. Dacă nefericitul afacerist încearcă să se împotrivească este ameninţat cu puşcăria, speriat cu recuperatorii şi pus pe fugă de o veritabilă conjuraţie, care, în toată această perioadă “de creştere”, nu l-a pierdut nici un moment din vedere şi a aşteptat încordată simtomele falimentului pentru a-i hărtăni averea.

Societatea comercială URSUS SRL Oşorhei a intrat în faliment, după deschiderea procedurii de reorganizare judiciară, ca urmare a datoriilor acumulate la mai mulţi creditori, reprezentaţi, în special, de societăţile bancare care i-au acordat credite, de firme care i-au furnizat materiale, materii prime sau servicii, precum şi de persoane fizice, dar şi de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor, pentru obligaţiile fiscale neachitate. Peste 60 de firme creditoare şi persoane fizice sunt citate aproape lună de lună, de mai bine de 5 ani, la Tribunalul Bihor. Dosarul de faliment nr. 1560/F/2000 privind pe SC URSUS SRL Oşorhei are 9 volume consistente. Lungirea premeditată a procedurii de lichidare a făcut imposibilă acoperirea până şi a cheltuielilor de lichidare. Artizanii acestei situaţii sunt celebrii “lichidatori” Ioan Rigou şi Vasile Verigoi, de la firma lichidatoare INTERFIN. Singurul care ar fi putut să stăvilească oarecum jafului este fostul administrator al firmei, Ioan Urs. El a fost însă îndepărtat fizic din poziţia de reprezentant al intereselor firmei în faţa instanţei şi autorităţilor. A fost speriat cu arestarea şi “convins” să fugă din ţară! Se pare că şi-a găsit refugiul undeva în America de Sud. Pentru a nu fi adus înapoi accidental, prin INTERPOL, s-a “rezolvat” să fie achitat în dosarul penal pe care îl lăsa în urma lui în România, iar “corbii” justiţiei să aibă tot confortul necesar însuşirii bunurilor firmei URSUS SRL Oşorhei, valorând câteva milioane de dolari. Să vedem cum s-a ajuns la această situaţie, urmărind datele din cinci dosare judiciare, ce nu par, la o privire superficială, să aibă prea mare legătură unul cu celălalt.

Două dosare penale privind pe Ioan Urs, respectiv pe fostul judecător Mihai Viorel

În anul 1999, lui Ioan Urs, administrator al SC URSUS SRL Oşorhei, i s-a întocmit un dosar penal pentru fraudele provocate în 1996, cu ocazia derulării unor împrumuturi de 700 milioane lei de la Banca Agricolă, cu dobândă subvenţionată, destinate exclusiv agriculturii. El a folosit banii, obţinuţi prin falsuri, în alte scopuri, respectiv pentru investiţii tehnologice la abatorul şi fabrica de mezeluri din Oşorhei, obiective moderne de industrie alimentară care corespund exigenţelor oricărei instituţii de control din România sau UE. Alături de el au mai fost trimişi în judecată şi complicii săi, Irimia Gheorghe şi Coriolan Roman, toţi trei fiind condamnaţi, într-o primă fază, de Judecătoria Oradea la închisoare cu executarea pedepsei în penitenciar.
Dosarul a ajuns însă în apel la Tribunalul Bihor, la fostul judecător Mihai Viorel, şeful de atunci al secţiei penale şi un apropiat al afaceristului Ioan Urs, de la care se aproviziona frecvent. Ceea ce nu l-a determinat să se abţină! Fără să ţină cont de probele evidente de vinovăţie din dosar, acesta şi-a achitat amicul prin decizia nr. 568/A/2000. Este drept că şi Mihai Viorel este cercetat acum pentru acest abuz, dar dosarul – încă nesoluţionat, deşi are o vechime de câţiva ani - a fost folosit mai mult ca un element de şantaj faţă de acesta şi faţă de colegul lui, judecătorul Adrian Popa. La ce alte rezultate incredibile a dus şantajul faţă de ultimul judecător amintit, pensionat de doi ani pe motive de sănătate mintală, vă vom relata cu altă ocazie.

Dosarul penal al procurorului falsificator Viorel Gavra
“Mărinimia” judecătorului Mihai Viorel nu ar fi avut nici un efect dacă el nu ar fi fost “pe aceeaşi mână” cu procurorul de şedinţă. Judecătorul a fost în mod evident “sprijinit” de procuror: Gavra Viorel, procurorul de şedinţă, nu a declarat apel, nu a informat pe nimeni despre cele întâmplate, iar soluţia de achitare a rămas definitivă şi nimeni nu a ştiut, pentru o vreme, ce s-a mai întâmplat cu acest dosar. Achitarea lui Urs nu figurează, nici la această oră, în nici o evidenţă sau statistică a parchetului!
Gavra nu numai că nu şi-a informat superiorii despre rebutul achitării, dar a şi falsificat “registrul de soluţii”, ţinut de parchet tocmai pentru controlul activităţii judiciare. Dacă falsificatorul Gavra ar fi trecut în acest registru soluţia reală, achitarea lui Urs&co ar fi fost depistată imediat şi parchetul ar fi declarat recurs. Tot efortul lui Gavra şi al judecătorului Mihai ar fi fost atunci inutil şi ambii ar fi rămas cu buzele umflate şi buzunarul gol. Aşa că escrocul Gavra s-a hotărât să mai adauge un fals la palmaresul lui infracţional: în ziua de 12 iunie 2000, procurorul Gavra a scris cu mâna lui în registru că Decizia nr. 568/A/2000 o priveşte pe “inculpata Nagy Mariana Steluţa” şi nicidecum pe Ioan Urs, Irimia Gheorghe şi Coriolan Roman! În loc să menţioneze că a fost admis apelul acestora şi că au fost achitaţi, Gavra a mai consemnat în fals că “s-a respins apelul inculpatei”! Exact ca în bancurile cu Radio Erevan.

Dosarul penal al procurorului general adjunct Aurel Mascaş

Nu poate fi vorba de o eroare sau neglijenţă a falsificatorului Gavra fiindcă numele menţionat în registrul parchetului este inventat! De unde să-l fi luat “din greşală”? În plus, aşa cum s-a descoperit ulterior, pentru materializarea înţelegerii procurorului falsificator cu fostul judecător Mihai Viorel, Gavra pusese în dezbateri concluzii de “achitare a inculpaţilor”! Ceea ce constituia o apreciere temerară, pe care – oricum - trebuia să o raporteze şi să o justifice în faţa şefilor săi.
Lista complicilor la escrocheria judiciară nu este însă închisă. Chiar şi aşa, după expirarea termenului de recurs şi rămânerea definitivă a achitării pronunţate în apel, mai exista în legislaţia de atunci posibilitatea exercitării unei căi extraordinare de atac, în termen de un an. Cu două luni înainte de expirarea acestui nou termen “extraordinar”, procurorul Mascaş – proaspăt promovat, spre stupoarea celor care-i cunoşteau slaba capacitate profesională, Procuror General adjunct la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea! - a aflat de mânăreala făcută de Gavra şi s-a scandalizat pentru cele întâmplate. Deşi funcţia sa îl obliga să ia măsuri şi să îndrepte răul creat, Aurel Mascaş nu a solicitat Procurorului General al României să declare recurs în anulare, deşi se mai putea şi era obligat să solicite. Gavra s-a lăudat că şi Mascaş a ştiut de cele puse la cale pentru salvarea temporară a falitului fraudulos şi expedierea lui din ţară. Cert este că procurorul general adjunct Aurel Mascaş a omis să se sesizeze din oficiu şi în legătură cu faptele penale ale subordonatului său, procurorul falsificator Viorel Gavra, ceea ce constituie infracţiunea de de “omisiune a sesizării organelor judiciare în cazul unor infracţiuni”. Cum achitarea lui Urs şi a celor doi complici ai săi mai putea fi îndreptată printr-o cale extraordinară de atac, Mascaş este complice cu Gavra şi la această favorizare a trei infractori. Deci, două fapte dintr-o singură lovitură!

Secţiuni rămase nescrise

Pentru aceste motive ce ţin de calitatea şi funcţia făptuitorului Aurel Mascaş, acest dosar nu putea să rămână la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea. Este logic că procurorul care ar fi fost desemnat să-l instrumenteaze nu ar fi avut curaj să-şi inculpe şeful! El trebuia să-şi decline rapid competenţa la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Inutil să mai arătăm că nu s-a procedat aşa. Cititorii noştri au înţeles deja că secţiunea “Mascaş” nici nu a mai fost constituită, iar numele înfocatului fost activist PCR a fost ocolit cu grijă. Nomina odiosa! Bineînţeles că episodul care-l implică pe procurorului general adjunct Aurel Mascaş nu a mai fost pomenit nici din întâmplare. În acest dosar, ce trebuia să-l vizeze şi pe procurorul general adjunct Mascaş, au fost audiaţi mai mulţi martori, dintre colegii celor doi procurori. Ei au confirmat modul în care i-a dezinformat şi manipulat Gavra. De asemenea, au descris criza de nervi a procurorului general adjunct Aurel Mascaş, rămasă însă doar la stadiul de isterie, deşi se mai putea încă îndrepta fapta lui Gavra. Cum s-a terminat tărăşenia cu Mascaş&Gavra vă vom spune mai spre finalul anchetei noastre jurnalistice.

Dosarul penal al lui Ioan Lascău

La punctul 9 al rechizitoriului din stufosul “dosar Ioan Lascău”, al fostului director general adjunct al DGFP Bihor, redactat recent cu profesionalism de procurorul PNA Tiberiu Sighiartău – care a reuşit performanţa să salveze această cauză penală ce fusese aproape totalmente compromisă de şeful lui, controversatul procuror Ioan Moldovan, până să-i ia Amarie “jucărioara” – se găseşte explicaţia manevrelor “de atac” şi “de acoperire” din dosarul de faliment al SC URSUS, precum şi din dosarele penale ale administratorului Ioan Urs şi procurorului-falsificator Viorel Gavra. Ba, dacă stăm bine şi ne gândim, cu certitudine că el explică multe anomalii din o sumedenie de alte dosare din Bihor. Numărul lui de înregistrare la PNA este 57/P/2004 şi propun ca, în continuare, să cităm copios din el.

Delegat la Crama Fughiu

“Prin rezoluţia din 04 ianuarie 2005 a fost dispusă extinderea cercetării penale, iar prin procesul verbal din 2 februarie 2005 începerea urmăririi penale împotriva inculpatului Ioan Lascău pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi faţă de învinuitul Verigoi Vasile pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. În fapt, în a doua jumătate a anului 2003, inculpatul Ioan Lascău a făcut demersuri pentru a cumpăra, prin interpunerea formală a cumnatului său, martorul Ioan Tomoş, activul denumit Crama Fughiu, aparţinând societăţii în faliment URSUS SRL Oşorhei. Încă de la deschiderea procedurii de faliment, judecătorul sindic a desemnat societatea INTERFIN SRL Oradea în calitate de lichidator judiciar, care, la rândul ei, l-a desemnat pe învinuitul Verigoi Vasile în calitate de delegat permanent.
Printre activele SC URSUS s-a aflat şi Crama fughiu, care a fost scoasă la licitaţie publică, în acest sens fiind întocmit un caiet de sarcini care a fost vândut tuturor persoanelor interesate. Întrucât preţul solicitat a fost prea mare, aceasta nu a fost adjudecată de nimeni. Judecătorul sindic a aprobat propunerea de schimbare a procedurii de vânzare, respectiv trecerea la vânzare directă”.

“De comun acord, Lascău şi Verigoi au stabilit”

“Aflând că activul Crama Fughiu este de vânzare, la 06 iulie 2003, inculpatul Ioan Lascău a luat legătura cu învinuitul Verigoi Vasile şi i-a comunicat faptul că vrea să-l cumpere el. De comun acord, inculpatul şi învinuitul au stabilit că vânzarea-cumpărarea activului va fi făcută prin interpunerea martorului Tomoş Ioan, cumnatul lui Lascău, acesta din urmă dorind să evite implicarea sa directă şi nemijlocită în condiţiile în care DGFP Bihor avea calitate de creditor al SC URSUS. Urmare a înţelegerii dintre inculpat şi şi învinuit, martorul Tomoş a participat la şedinţa de vânzare a activului Crama Fughiu, în condiţiile în care oferta de cumpărare a fost întocmită în numele său de către martora Bara Aurelia, consilier juridic al DGFP Bihor şi totodată prietena inculpatului Lascău, iar banii necesari pentru achiziţionarea caietului de sarcini şi depunerea garanţiei de participare i-au fost puşi la dispoziţie de inculpatul Lascău Ioan. Potrivit procesului verbal de vânzarenr. 26/10.07.2003, activul a fost adjudecat la preţul de 150 milioane lei plus TVA.”

Incidente de parcurs. Contraconcurentul Cristea a fost pus să-şi tragă palme şi să-şi ceară scuze.

“Vânzarea activului nu a fost confirmată de judecătorul sindic, care i-a cerut lichidatorului să publice noi anunţuri de vânzare, urmând ca în cazul în care nu va fi obţinută o ofertă mai mare activul să fie adjudecat la acest preţ. Lichidatorul judiciar INTERFIN a organizat o nouă şedinţă de vânzare a activului Crama Fughiu pentru ziua de 20 noiembrie 2003, ofertele urmând a fi depuse până la 17 noiembrie 2003. La această dată, învinuitul Verigoi l-a informat pe Lascău Ioan că au mai apărut doi ofertanţi, dintre care unul a fost martorul Cristea Ioan Tiberiu, prin SC CRIGEMINA IMPEX SRL Oradea. După ce a transmis prin intermediari că activul este vizat de Ioan Lascău, în data de 18 noiembrie 2003, martorul Cristea Tiberiu l-a contactat telefonic pe inculpat şi şi-a cerut scuze că a concurat împotriva lui. Cu aceeaşi ocazie, Lascău i-a cerut lui Cristea să-şi retragă oferta şi să obţină informaţii despre celălalt concurent, care îi era necunoscut.”

Ias putea sări în puţ pe baza informaţiilor oferite de Verigoi

Cel de-al doilea ofertant a fost partea vătămată Ias Gheorghe, care şi-a depus oferta, în scris, în 17 noiembrie 2003, la sediul INTERFIN. El şi-a manifestat intenţia de a cumpăra Crama Fughiu la preţul de 162 milioane plus TVA. Lascău a făcut demersuri pentru a afla cine este Ias Gheorghe în scopul de a-l determina să-şi retragă oferta, însă acestea nu şi-au atins scopul. În aceste condiţii, pe baza informaţiilor furnizate de învinuitul Verigoi Vasile cu privire la oferta depusă de partea vătămată Ias Gheorghe, martora Bara Aurelia a depus o nouă ofertă în numele martorului Tomoş Ioan, majorând suma de la 150 milioane la 165 milioane lei plus TVA.
Şedinţa de vânzare a activului Crama Fughiu a afost organizată la data de 20 noiembrie 2003, ora 13, şi a fost condusă de învinuitul Verigoi. Acesta a declarat câştigătoare oferta întocmită în numele lui Tomoş şi a refuzat să accepte noua ofertă formulată verbal de partea vătămată Ias Gheorghe, invocând faptul că nu a fost organizată licitaţie ci vânzare directă iar ofertele depuse în scris sunt definitive şi, deci, nu pot fi modificate.”

O nouă vânzare de cramă

“Dat fiind refuzul învinuitului Verigoi de a-i accepta oferta formulată, pe de o parte, precum şi datorită suspiciunii că oferta depusă de Tomoş Ioan a fost făcută după expirarea termenului anunţat prin anunţuri publice, pe de altă parte, Ias Gheorghe a decis să conteste adjudecarea activului Crama Fughiu. Judecătorul sindic a admis cerea şi a anulat vânzarea directă considerând că s-au încălcat dispoziţiile legale, dispunând organizarea unei noi vânzări directe, fără termen intermediar, cu vânzarea imobilului celui care oferă, direct, cel mai mare preţ, pornindu-se de la 170 milioane lei. Ulterior, la data de 20 mai 2004, lichidatorul a organizat o nouă licitaţie directă, iar activul a fost adjudecat de către Iovan Vasile, care a oferit suma de 323.150.450 lei. La această vânzare, Ias nu s-a mai înscris.” Procurorul PNA nu spune nici cine este este Iovan Vasile şi nici dacă Lascău are sau nu motive de bucurie că a juns sau nu unde trebuie crama atât de mult dorită. Tot GAZETEI îi revine sarcina de a lămuri şi acest mister local.

Pupat Piaţa Independenţei, de dragul tău, Vasile!

Deşi consemnează că “inculpatul Lascău a fost favorizat de învinuitul Verigoi, fapt care rezultă din procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice”, Ioan Lascău nu a fost trimis în judecată pentru această faptă. Implicit, şi lichidatorul Verigoi Vasile a fost iertat şi scos de sub urmărire penală. Cum se explică acestă clemenţă? Cei de la PNA Oradea s-au aflat în faţa unei dileme pe care au soluţionat-o simplu: deoarece Verigoi este “colaboratorul” lor frecvent, fiind – printre altele – instrumentul cu care au înfundat-o pe fosta judecătoare Mariana Roşca şi cu care şantajează mai mulţi magistraţu orădeni, iar pentru Lascău aveau şi alte capete de acuzare confirmate, s-au lăsat păgubaşi la acest punct pentru a-şi proteja omul.
Preţul plătit de PNA pentru salvarea lui Verigoi nu este numai iertarea lui Lascău de o infracţiune ce, la câte îi reţinuseră deja, nu mai conta că are una în plus sau minus. Păcatul este că Verigoi a vândut şi celelalte active ale SC URSUS, valorând milioane de dolari, pe bani de nimic, după aceiaşi procedură ca în cazul Cramei Fughiu. Doar “accidentul” implicării lui Lascău în această tranzacţie le-a deschis procurorilor lui Moldovan ochii asupra învârtelilor protejatului PNA.
Parchetul a fost nevoit să muşamalizeze şi dosarul Gavra&Mascaş pentru aceleaşi considerente ca în cazul Verigoi.
Aşa se face că, pe lângă enormele costuri suportate de societatea românească pentru funcţionarea PNA, mult disproporţionate în raport cu rezultatele obţinute, trebuie să li se adauge şi acelea ascunse pentru ca procurorii PNA să-şi poată salva clientela.

Ceea ce poate fi considerat la fel de scandalos este faptul că acest procuror-infractor Gavra, cu o neruşinare de om nebun, a candidat în toamnă pentru Consiliul Superior al Magistraturii! Este adevărat că a obţinut numai trei voturi, dar gestul este edificator şi pentru calitatea morală a celorlalţi procurori care au reuşit să se strecoare în CSM, precum un Picioruş sau Şuhan. Numai că, iată, Gavra perseverează în impertinenţă şi, după rateul ruşinos cu CSM-ul, concurează acum pentru funcţia de şef al secţiei de urmărire penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor!

În ciuda codelilor de fată proastă, urâtă şi bătrână ale “purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea”, GAZETA a aflat că dosarul falsului săvârşit de procurorul-escroc Gavra a fost muşamalizat, în urmă cu câteva zile, pe considerentul că nu a existat “latura subiectivă”, adică a făcut fără voia lui porcării prin registre! Adina Dumitrescu, acest tânăr dinozaur al parchetului – ne referim nu la dimensiunile ei impozante ci la slaba viteză de reacţie, care le-a adus şi acelor simpatice animale sfârşitul – este aşteptată cu explicaţii. Ne interesează dacă lui Mascaş i-a(u) făcut ceva.

Deoarece acest algoritm de lucru a fost folosit şi în cazul altor lichidări judiciare cu cântec, GAZETA este receptivă şi dispusă să asculte şi amănuntele altor nedreptăţiţi similare derulate în Bihor. Promitem să contribuim la descifrarea lor şi la mediatizarea clicii dezvolate malign în acest sector judiciar. Curaj!