Luni,

Centrul de Recuperare şi Reabilitare pentru Persoane cu Handicap Râpa va fi un centru de tip rezidenţial, care va găzdui maximum 40 de persoane adulte cu dizabilităţi, aflate în nevoie. Aici le va fi asigurată cazarea, hrana, condiţii igienico-sanitare corespunzătoare persoanelor cu dizabilităţi; asistenţă medicală curentă şi de specialitate, recuperare, îngrijire şi supraveghere permanentă. De asemenea, vor fi elaborate programe de recuperare individuale şi de grup, adaptate afecţiunilor fiecărei persoane, se vor organiza activităţi de ergoterapie, activităţi psihosociale şi culturale", a mai spus Koncsek Vadnai Zita, director executiv al DGASPC Bihor. Acesta este cel de-al şaselea centru destinat persoanelor cu dizabilităţi din judeţul Bihor, aflat în subordinea unei instituţii publice, taxa pentru internarea şi asistarea unei persoane cu handicap într-un astfel de loc ridicându-se la suma de 170 lei/lună.
| EURO | 3,2574 | |
| USD | 2,3939 | |
| HUF | 0,0126 | |
| Alte valute | ||
