Informaţii despre Oradea şi jud. Bihor

Cultura - Daca sensul vietii e de cautat in arta, asa cum ne spune si astazi Andrei Tarkovski, de acolo de unde este el, traim acum ...

Daca sensul vietii e de cautat in arta, asa cum ne spune si astazi Andrei Tarkovski, de acolo de unde este el, traim acum, in Romania, o vizita mai importanta decat ar fi cea a lui Vladimir Putin, si asta nu doar pentru ca Vladimir Putin este presedinte, in vreme ce Nikita Mihalkov este tarul cinematografiei ruse. Pentru mine, intalnirea cu domnul Mihalkov este aidoma revederilor peste ani cu femeia iubita, asa cum se intampla adesea in filmele domniei-sale. Toata tineretea mea si a generatiei mele de cinefili este marcata pe viata de Sclava Iubirii, Piesa neterminata pentru pianina mecanica, Cateva zile din viata lui Oblomov, Cinci seri, Fara martori. Le-am reluat pe toate, de curand, la Pro Cinema. Din ciorchinele de imagini asezat in mijlocul creierului meu pot sa-mi aduc intotdeauna in fata ochilor silueta lui Platonov-Kaliaghin ingenuncheat pe campia in amurg si rostind: "Doamne, cat de putin ii trebuie omului ca sa fie fericit! O seara, un compartiment de tren, o lumina domoala si un tovaras de calatorie", ca si chipul aceluiasi urland: "Am 35 de ani! Napoleon era general! Lermontov era mort! Totul e pierdut!" Mi-e imposibil sa-i uit vreodata pe Oblomov-Tabakov si Elena Solovei inchisi de fulger intr-un tablou bizantin al revarsarii sufletesti fata in fata cu sensibilitatea stearpa, sa uit apartamentul modest de bloc transformat de doar doi actori Mihail Ulianov si Irina Kupcenko, sub bagheta magica a lui Nikita Mihalkov, in camp de batalie, ospiciu, inchisoare, teatru, intr-un lagar in ziua eliberarii. Cand vreau sentimentul tacerii ma gandesc la paharul dat jos de pe masa de Mastroianni imbratisand-o pe Elena Safonova in Ocii ciornai, paharul inalt, cu picior, elegant, care cade, cade, ca osul preistoric al lui Stanley Kubrick in Odiseea spatiala 2001, si cand astepti zgomotul sticlei sparte se ridica cativa fulgi alb-galbui din ladita cu fulgi de pasare in care cade paharul, intr-o tacere absoluta.

Si mai au ceva deosebit filmele lui Nikita Mihalkov, fixeaza viata. Imi amintesc si acum chipul fetei alaturi de care am vazut Piesa neterminata pentru pianina mecanica, acum aproape 30 de ani, la cinema Studio. Altfel l-as fi uitat.

Cine a vazut filmele lui Mihalkov a descoperit un exceptional pictor pe sticla, pe sticla lentilei camerei de filmat si un dirijor al orchestrei de cord. Nikita Mihalkov stie sa cante ca nimeni altul si la pianul, si la trompeta, si la vioara, dar si la trombonul din pieptul nostru. Aidoma unui spectrograf supraperformant, regizorul splendidului Urga, o replica peste timp la clasicul Urmas al lui Gingis Han, de Vsevolod Pudovkin, poate sa deceleze urme fine ale sentimentelor: stropul de teama din iubire, umbra infrangerii in toiul hazului nebun, micul nor de egoism din adancul curajului, sclipirea din lacrima.

Si poate ca nimeni nu a pus in cinematografia universala cu atata intensitate si arta intrebarea atat de ruseasca: Ce dovada aveti ca traim cu adevarat?

Opera mihalkoviana este coplesitoare, statura artistica de astazi a tarului Nikita nu poate sa nu intimideze, dar dincolo de ele nu dispare nici o clipa micul Print care pasea la 18 ani prin Moscova in Ia sagaiu po Moskve, al lui Ghiorghi Danelia.

Un geniu al nostalghiei vecine rasului cu lacrimi, un artist al sufletului omenesc, Nikita Mihalkov.

stiri.zoot - Dirijorul orchestrei de cord - Cultura

Trimite o felicitare : Felicitari

Jocuri : TotalGames

Sponzorul acestui articol :
Ce este Internet –> MCOnet Romania : www.MCOnet.ro