Informaţii despre Oradea şi jud. Bihor

La Arhiva orasului si a landului Viena, s-a deschis o expozitie intitulata "Eutanasierea copiilor in Viena, 1940-1945. Povestile bolnavilor drept marturie", relateaza Compress.

In 1939, regimul nazist din Austria a decretat actiunea de eutanasiere a copiilor suferinzi de boli ereditare si a debililor mintali si fizici, pe scurt, a copiilor si tinerilor "asociali sau greu educabili". Eutanasierea lor facea parte dintr-o actiune mult mai ampla, initiata de Cancelaria de la Berlin a Führerului la nivelul intregului Reich si denumita "Actiunea T4", care viza exterminarea adultilor "nefolositori societatii". In urma protestelor Bisericii, Actiunea T4 a fost sistata in 1941, nu inainte de a pune capat, adesea fara discernamant, vietilor a mii si mii de victime ale politicii naziste. Eutanasierea copiilor insa a continuat pana in 1945.

Pentru a duce la indeplinire "programul de eutanasiere", in 1939 a fost infiintata la Viena o clinica pediatrica denumita "Institutul orasenesc Am Spiegelgrund pentru ocrotirea sociala a tinerilor". Sub pretextul inregistrarii stiintifice" a bolilor mostenite si innascute, in acest stabiliment au fost adusi copii suferinzi, dar mai ales copii sub zece ani aflati intr-o situatie familiala speciala sau ai caror parinti fusesera arestati din pricina atitudinii lor religioase ori politice.

In august 1939, moasele si doctorii au primit ordin sa anunte toate "afectiunile innascute grave". Fara un consult de specialitate prealabil, cei care se faceau vinovati de asemenea afectiuni erau apoi marcati cu semnul plus (viata) sau minus (condamnare la moarte). Pe langa acestia si-au gasit moartea si cei cu situatie familiala deosebita.


Ordinea de zi a "ingrijirii" copiilor
Am Spiegelgrund cuprindea batai, torturi, pedepse, amenintari si injosiri. Din marturiile celor care au supravietuit acestui martiriu reiese ca amenintarea cu moartea era omniprezenta. Desigur ca toata suferinta fizica si psihica extrema la care au fost supusi a produs traume pe care supravietuitorii le resimt si in ziua de azi.

In schimb, alte cateva sute nu au supravietuit maltratarilor sau au fost ucisi fara mila, servind drept cobai pentru diverse experimente si cercetari medicale. Ramasitele a 600 de copii si tineri din cei aproximativ 800 cazuti victime ale politicii naziste austrice, au fost gasite in subsolurile clinicii Spiegelgrund sub forma de preparate de laborator.

In 2002, aceste ramasite si-au gasit in sfarsit odihna in Cimitirul Central din Viena, in cadrul unei ceremonii comemorative organizate pe 28 aprilie. Numele copiilor au fost gravate pe opt pietre funerare acoperind urnele. Comemorarea a fost rezultatul unui proces de reconsiderare de catre Austria a propriului sau trecut nazist dupa o perioada de cateva decenii in care si-a asumat rolul de "victima" a nazismului.

Imediat dupa incheierea razboiului, in scurta perioada antifascista din anii 1945-46, cativa dintre cei vinovati de eutanasia nazista au fost adusi in fata Justitiei. Directorul clinicii Am Spiegelgrund, doctor Ernst Illing, a fost condamnat la moarte si executat. Totusi, curand, politica de denazificare si de urmarire penala s-a dovedit inoportuna, in contextul in care partidele politice se luau la intrecere in atragerea de partea lor a cat mai multor fosti national-socialisti. In fata "fostilor" se deschideau noi perspective de a ajunge in posturi de conducere. A fost cazul lui Heinrich Gross, doctorul psihiatru de la Spiegelgrund, care ii tratase pe copii cu "injectii de calmare", producandu-le suferinte greu de imaginat si de indurat. In 1954, el a devenit seful departamentului pentru institutiile de ocrotire sociala a tinerilor, fiind chiar medaliat in 1966 pentru servicii aduse Republicii Austria.

In schimb, supravietuitorii de la Spiegelgrund au ramas timp de decenii condamnati la o viata de mizerie, deoarece criteriile de stigmatizare din anii ororii au continuat sa fie aplicate si dupa 1945, sabotand orice incercare de a-i recunoaste drept victime ale national-socialismului. Noua Austrie, ca "victima" a nazismului, refuza sa-si asume orice responsabilitate pentru crimele comise.


Un capitol neterminat
Teoria "victimizarii" pierzand treptat teren, la inceputul anilor '90, climatul politico-social fata de "uitatele" victime reale ale nazismului a inceput sa se schimbe. In 1995 s-a instituit fondul national al Republicii Austria pentru victimele nazismului, printre care au fost mentionati pentru prima oara copiii si tinerii de la Spiegelgrund. In urma dezbaterilor internationale privind medicina nazista in Austria si a inlaturarii lui Heinrich Gross, s-a pus capat, in sfarsit, si discriminarii supravietuitorilor, fiind reabilitati atat politic, cat si moral.

Dupa mai mult de 50 de ani, supravietuitorii si familiile celor disparuti au satisfactia de a fi recunoscuti si omagiati atat de catre statul austriac, cat si de catre societate.

In acest context se inscrie si expozitia deschisa la Arhiva orasului si a landului Viena, intitulata "Eutanasierea copiilor in Viena, 1940-1945. Povestile bolnavilor drept marturie". Scopul expozitiei este acela de a oferi informatii despre victime familiilor care, in perioada respectiva, adesea nu stiau nimic despre soarta celor luati din mijlocul lor. Capitolul "Spiegelgrund" inca nu s-a incheiat pentru supravietuitorii si pentru rudele celor disparuti in timpul unuia dintre cele mai cumplite episoade ale epocii national-socialiste.

Expozitia s-a constituit pe baza fiselor bolnavilor intrate in 2001 in posesia Arhivei, precum si pe baza documentelor postbelice ale clinicii, privitoare la abuzurile comise in continuare asupra ramasitelor victimelor, sub pretextul cercetarii stiintifice, situatie care a durat pana in anii '70 si care a fost descoperita abia in ultimii ani.









Ziua