Informaţii despre Oradea şi jud. Bihor

Cãtina este o plantã ecologicã întrucât prin cultivarea ei se conservã mediul înconjurãtor, se stãvileste eroziunea solurilor, se reabiliteazã solurile degradate, sãrace, iar fructele care se obtin sunt încadrate în grupa de produse ecologice. Se evitã poluarea solului si a apelor subterane cu nitriti, nitrati si metale grele deoarece cãtina dispune de un mecanism simbolic prin care îsi procurã singurã hrana principalã, adicã azotul.

Astfel, într-un an plantele de cãtinã sunt capabile sã fixeze în sol prin rãdãcinile lor, o cantitate de circa 180 kg azot atmosferic la suprafata de 1 ha. Din medicina popularã si din numeroasele cercetãri desfãsurate asupra fructelor si altor organe ale plantei, s-a constatat cã aceastã plantã este o adevãratã uzinã vie de vitamine, macro si microelemente, acizi organici, hidrati de carbon si alte substante biologic active cu vaste proprietãti nutritive si terapeutice pentru organismul uman si animal.

Astfel diferite preparate din fructe si alte organe ale plantei se folosesc în vindecarea arsurilor, în combaterea bolilor de ochi, a bolilor de piele, în afectiunile gastrointestinale, hepatobiliare, renale, a maladiilor endocrine si ale sistemului nervos, a hipertensiunii arteriale, a bolilor provocate de avitaminoze. Plantele de cãtinã sunt utile si prin valoarea lor ornamentalã datã de diversitatea formei si culorii fructelor, a frunzelor, ramurilor, coroanei. Variatia culorii fructului de la galben pai la portocaliu închis combinatã cu forma sferic turtitã, sfericã, cilindricã, ovatã, elipticã, creeazã un efect cromatic deosebit, îndeosebi toamna dupã scuturarea frunzelor, prin faptul cã fructele rãmân prinse pe ramuri pânã în iarnã. Trebuie remarcatã si valoarea caloricã a lemnului de cãtinã care se cifreazã la 4785 kcal/kg, cu mult mai ridicatã decât lemnul multor arbori si specii pomicole. Toate acestea ne îndeamnã sã ne îndreptãm atentia mult mai mult decât pânã acum cãtre aceastã miraculoasã plantã pentru a-i descifra tainele si virtutile nebãnuite cu care a înzestrat-o

Creatorul pentru a le pune în slujba omului într-o mai bunã armonie cu natura. Înfiintarea plantatiei de cãtinã Înfiintarea plantatiei de cãtinã este de preferat a se realiza toamna, la finele lunii octombrie si prima decadã a lunii noiembrie, cu 2-3 sãptãmâni înainte de aparitia primelor îngheturi la sol. Dacã toamna este scurtã si capricioasã si s-a întârziat cu scosul plantelor din pepinierã, atunci plantatul se efectueazã primãvara când terenul s-a scurs de apã si permite executarea lucrãrii. În acest din urmã caz solul se pregãteste din toamnã, iar gropile de plantare se sapã în ferestrele cu timp favorabil din iarnã (februarie - martie). Parcela de teren aratã adânc se discuieste, apoi se fixeazã prin pichetare cu tãrusi, locul fiecãrei plante pe sol, atât între rânduri cât si pe rând. Distantele de plantare se aleg în functie de forma de conducere adoptatã, sistemul de culturã si vigoarea soiului respectiv, fertilitatea naturalã a solului si orografia terenului. Pentru plantatiile de cãtinã care au ca scop productia de fructe, situate pe teren plan, pe un sol fertil, se adoptã o distantã de 4-5 m între rânduri si 3-3,5 m între plante pe rând.

 Pe terenurile în pantã cu soluri cu fertilitate mai scãzutã, distantele de plantare se reduce de la 3,5 - 4 m între rânduri si 2,5 - 3 m între plante pe rând. Acolo unde terenul s-a terasat distanta între rânduri se stabileste si în functie de lãtimea platformei terasei pe care se pot planta de la 1 la 3 rânduri. Pe terenurile plane rândurile se orienteazã pe directia N-S sau paralel cu directia vântului dominant, iar pe terenurile în pantã cu înclinare mai mare de 10% orientarea rândurilor este paralelã cu curbele de nivel. La pante mai mici, rândurile se taseazã din deal în vale, îndeosebi în zonele cu precipitatii abundente, permitând astfel evacuarea apei în exces. Dupã efectuarea pichetajului urmeazã sãpatul gropilor, fie manual cu cazmaua, fie mecanizat cu burghie speciale, în agregat cu tractorul. Dimensiunile gropilor pe terenul arat sunt de 50/50/50 cm iar pe terenul întelenit 80/80/60 cm.

Plantele stabilite pentru plantare se pregãtesc astfel: rãdãcinile se fasoneazã, adicã se împrospãteazã tãieturile, se scurteazã cele care au o lungime mai mare de 20-25 cm, se înlãturã prin tãiere rãdãcinile rupte, se mocirlesc pânã la colet într-o mocirlã de consistenta smântânii, preparatã din amestec în pãrti egale de pãmânt si balegã proaspãtã de bovine si apã pânã la realizarea consistentei respective. Lucrãri de îngrijire plantatiei Deoarece cãtina are un ritm mai scãzut de crestere în primii anii dupã înfiintarea plantatiei se au în vedere o serie de lucrãri care sã determine o refacere mai rapidã a sistemului radicular în consecintã o crestere si o dezvoltare mai intensã a pãrtii aeriene.

Imediat dupã plantare se va executa o mobilizare a solului tasat cu ocazia plantatului, iar în cursul primului an de vegetatie se executã 3-4 prasile pentru distrugerea buruienilor si se aplicã udãrii în perioadele secetoase. Pânã la formarea simbiozei cu microorganismele în laboratorul de pe rãdãcini numit nodozitãti, este necesar sã se intervinã cu fertilizãri faziale pe bazã de azot: în primul an cu o dozã de 15-20 g/m2 la 45 zile dupã plantare, iar în anul al doilea, cu douã doze de azotat de amoniu: prima la pornirea în vegetatie si cea de-a doua la începutul lunii iunie. Toamna se aplicã o fertilizare, fie cu un îngrãsãmânt chimic complex (NPK), fie numai cu fosfor si potasiu în dozã de 40-50 g/plantã.

Dupã fertilizãrile cu azot se administreazã imediat o udare, cu o cantitate de 30-40 litri apã în jurul plantelor. În primii ani dupã plantare, pe terenurile plane, cu soluri fertile intervalele dintre rânduri se pot cultiva cu legume de talie micã sau însãmântate cu trifoi. În jurul plantelor solul se mentine curat de buruieni.

Observator