Ştiri locale pentru Bihor
ORADEA ONLINE

Informaţii despre Oradea şi jud. Bihor

 Marti,
MCOnet Media Group Trimite E-mail Cautare Pagina mea de start
Google:
Webmail gratuit: [Înregistrare (1G)]

Stiri Oradea Stiri Bihor Stiri Intern Stiri Extern Stiri Auto Stiri Cultura Stiri Sport Stiri Albastre Stiri Frontiera Bihor Matrimoniale Director web Firme din oradea Horoscop Stiri Divertisment Stiri Cinema Expozitii Oradea Cultural Oradea Stiri Intern Servicii religioase Telefoane utile Oradea
Parteneri:

Bratislava Online

Budapest Online

Deutschland Tourismus

Nice Online

De Paste, banatenii mananca paschita
Lu 24 apr 2006 09:48:00 +0200


Preotul Nicolae Miron ia o bucatica de pasca, isi face semnul crucii si rosteste salutul pascal: "Hristos a inviat!".

Cei ai casei raspund "Adevarat, a inviat!" Ceremonialul este repetat de catre fiecare membru al familiei, dupa care se consuma anafura pascala. La pranz, credinciosii obisnuiesc sa puna pe masa o paine mare si rotunda, cu un ou rosu in varful ei. Aceasta paine se numeste "paschita" si este special pregatita pentru pranzul din ziua sarbatorii.


Dupa rostirea rugaciunii "Tatal nostru", toti membrii familiei mananca din paschita si degusta cate o feliuta de ou. Ritualul semnifica unitatea de credinta a familiei si este un act de lauda si preamarire adus lui Dumnezeu, ca recunostinta pentru bucuria de a retrai, impreuna, solemnitatea praznicului Invierii Domnului Iisus din morti. Romanii din Banat pastreaza peste tot anul lumina de la biserica spre a o avea la indemana si a o aprinde, cand ar fi sa navaleasca asupra casei duhuri rele. Atunci, aprinzand-o si ocolind casa cu lumina, zic: "Fugiti necurati/ Fugiti, voi spurcati./ De casa noastra/ Nu v-apropiati!".


Tot in Banat este datina ca sa se foloseasca lumina aceasta si de catre fetele cele mari, pentru a fi bine vazute. Cand se duc la joc, o aprind si petrecand-o peste camasa zic: "Cum a fost ziua Invierii/ De vazuta,/ Luminata,/ Pretuita/ Si iubita,/ Cum au tras oamenii atunci/ La biserica,/ Asa sa vina si sa traga/ Si la mine/ Orisicine;/ Sa fiu vazuta,/ Pretuita/ Si iubita/ Si eu in toata vremea!".


In crestinism, Sarbatoarea Sfintelor Pasti este considerata cel mai important eveniment religios al anului bisericesc. Preotul Nicolae Miron ne descrie chiar si provenienta cuvantului "Paste". Acesta vine de la aramaicul "pesah" si se traduce prin termenul romanesc "trecere". Numele sarbatorii releva semnificatia tainica a acesteia: "Pastile", ca timp al trecerii omului de la moarte la viata, de la pacat la iertare, de la moartea ritualica la o noua nastere spirituala. Nicolae Miron a luat in seama datinile cu caracter encomiastic, prolifactic, moralizator si estetic.


 "Lauda adusa lui Dumnezeu pentru grija aratata valorilor vietii este caracteristica fundamentala a cultului domestic, rural banatean. Accentuarea ritualica a sentimentului dependentei omului de Divinitate se observa in preajma Sarbatorii Sfintelor Pasti. Din acest punct de vedere, Duminica Invierii se impune in mod exceptional, in aceasta zi de praznic lumea satului nuantand, prin traditiile ei indelungate, forme dintre cele mai variate de preamarire a lui Dumnezeu ca Parinte bun si iubitor al neamului omenesc", scrie preotul lector Nicolae Morar.


 In randul datinilor cu caracter encomiastic intra ritualul din Sambata Mare. Inainte ca membrii unei familii sa plece la biserica, pe pragul acestei case se asaza o glie cu iarba verde. Dupa ce savarsesc slujba Invierii, la intoarcerea acasa, fiecare membru al familiei calca pe glie si rosteste rugaciunea "Tatal nostru". Ritualul este un act prin care se aduce lauda si multumire lui Dumnezeu pentru ca a invrednicit familia de a ajunge sa retraiasca bucuria Invierii din morti a Mantuitorului Iisus Hristos.


 Curierul National




Informatii despre Oradea si jud Bihor
Foto galerie:
Deschiderea oficiala a salii festive din Casa Tineretului Oradea


Vremea:

Curs valutar:
EURO 3,2574
USD 2,3939
HUF 0,0126
Alte valute

Horoscop zilnic
www.dsclex.ro
02 decembrie.
Situatia de la serviciu va evolua rapid si te vei simti putin nesigur in ceea ce priveste schimbarile. Fa-ti planuri in cazul in care va trebui sa-ti gasesti o alta sluja.

Alte zodii


Copyright 2004-2008 Toate drepturile rezervate. MCOnet Media Group

XML

oradea.mconet.biz
e-mail: online@mconet.biz


Stiri Oradea Stiri Bihor Stiri Intern Stiri Extern Stiri Auto Stiri Cultura Stiri Sport Stiri Albastre Stiri Frontiera Bihor Matrimoniale Director web Firme din oradea Horoscop Stiri Divertisment Stiri Cinema Expozitii Oradea Cultural Oradea Stiri Intern Servicii religioase Telefoane utile Oradea