Ştiri locale pentru Bihor
ORADEA ONLINE

Informaţii despre Oradea şi jud. Bihor

 Marţi,
MCOnet Media Group Trimite E-mail Cautare Pagina mea de start
Google:
Webmail gratuit: [Înregistrare (1G)]

Stiri Oradea Stiri Bihor Stiri Intern Stiri Extern Stiri Auto Stiri Cultura Stiri Sport Stiri Albastre Stiri Frontiera Bihor Matrimoniale Director web Firme din oradea Horoscop Stiri Divertisment Stiri Cinema Expozitii Oradea Cultural Oradea Stiri Intern Servicii religioase Telefoane utile Oradea
Parteneri:

Bratislava Online

Budapest Online

Deutschland Tourismus

Nice Online

James Blunt si Petra Nemcová: Very much in love - Vedete din lume
Ma 05 iun 2007 10:49:33 +0200


James Blunt si Petra Nemcová
Vedete din lume - Au stralucit pe covorul rosu la editia 2007 a premiilor Grammy si au fost desemnati de telespectatori „cel mai bine imbracat cuplu“

Au stralucit pe covorul rosu la editia 2007 a premiilor Grammy si au fost desemnati de telespectatori „cel mai bine imbracat cuplu“ la acest eveniment.

Frumusetea e laitmotivul cantecelor lui. Frumusetea e atributul ei suprem. Impreuna sunt frumosi si celebri: James Blunt si Petra Nemcová. Dupa ce-a rupt inimile adolescentelelor cu lacrimogena interpretare a piesei „You’re Beautiful“ care i-a adus si succesul, James a intristat visele a mii de barbati, reusind sa puna mana pe una din cele mai in voga modele, Petra Nemcová.

James Blunt se bucura acum nu doar de faptul ca vinde milioane de albume in intreaga lume, ci si ca are alaturi o femeie care a devenit, in scurt timp, un model pentru adolescente. Cehoaica in varsta de 27 de ani a semnat recent un contract pentru un reality modelling show, despre care spune ca nu va semana cu „America’s Next Top Model“, ci va aduce tinerilor mai multe informatii despre o cariera in modelling si-i va ajuta, asemenea unui mentor adevarat, sa inteleaga mai bine lumea modei. „The Petra Nemcová Show“ va fi difuzat de canalul american TLC, incepand din vara acestui an. Nemcová a anuntat deja ca va fi o selectie la care pot participa mai multe fete din intreaga lume, iar castigatoarele vor primi un contract cu agentia „New York“.

Blunt e indragostit lulea de Nemcová si se arata extrem de mandru ca frumoasa cehoaica ii este partenera. Faptul ca interpretul nu vede in fata ochilor altceva decat chipul iubitei sale a fost evident de dureros pentru un fan care se afla prin apropierea masinii sale la petrecerea lui Bryan Lourd, dinaintea oscarurilor. Blunt a trecut cu SUV-ul lui cel luxos peste piciorul unui vanator de autografe, a accelerat, vazandu-si de drum, pierdut in privirile dulci ale superbei Nemcová care statea pe locul din dreapta sa... A doua zi, a aflat din ziare ca „a fugit de la locul accidentului“, si-a pus cenusa in cap, s-a jurat ca n-a vazut nimic, iar iubita lui superba i-a luat apararea in fata tuturor. Ce-o fi fost mai grav pentru bietul ranit: sa fie calcat de un SUV de doua tone sau sa asculte acutele lui Blunt, nu avem de unde sti, cert e ca a facut plangere la politia din Los Angeles care investigheaza cazul cu maxima seriozitate.

Cantaretul a recunoscut ca era cam tulburat de faptul ca roiau o multime de paparazzi in jurul lui si-a incercat sa scape nevazut si rapid de la petrecerea respectiva. Ce-i drept, de cand Nemcová a intrat in viata lui, a fost mereu urmarit de fotografi, iar asta i-a tulburat micul paradis.

Dar Blunt e un supravietuitor, un adevarat soldat, dupa cum a declarat, in repetate randuri. Se trage dintr-o familie in care, generatii de-a randul, barbatii au servit intr-o armata sau alta, inca din anul 995.

Fost luptator in Kosovo, actualmente trubadur milionar...
S-a nascut intr-un spital militar din Tidworth, Wiltshire, Anglia, pe 22 februarie 1974. Tatal sau era de parere ca muzica este un sir de zgomote inutile pentru umanitate. Asa ca James a trebuit sa se conformeze rigorilor familiale si a urmat cursuri de inginerie aerospatiala si de sociologie, apoi a ajuns la Royal Military Academy Sandhurst. S-a trezit apoi inrolat in armata si pana sa apuce sa se dezmeticeasca era in Kosovo, ca ofiter de recunoastere in trupele NATO de mentinere a pacii, cu o pusca pe umar si o chitara in spate. Ca sa-si indulceasca serile, se plimba prin satele sarbesti, cu sapca nemteasca, explicandu-le tuturor ca ar trebui sa dea o sansa pacii. Dupa Kosovo, a urmat o vreme in care a trebuit sa serveasca la Buckingham Palace. Perioada petrecuta in armata l-a inspirat pe Blunt sa se intoarca, dupa aproape patru ani, in fosta Iugoslavie. Calatoria e subiectul unui film care se numeste „Return to Kosovo“, prezentat la inceputul lunii martie, in cadrul festivalului de film South by Southwest. Pelicula nu vorbeste insa de marea bucurie care l-a cuprins cand a reusit sa se elibereze de uniforma, sa mearga in America si sa se puna pe cantat.



Potrivit unui sondaj recent, Blunt se afla pe locul patru in topul celor mai enervante lucruri din Regatul Unit...

In 2003, intra in studio, alaturi de Tom Rothrock si canta prin baruri. „Goodbye My Lover“ i-a venit in minte intr-o seara si s-a grabit sa-l inregistreze in baia proprietaresei. Fosta solista de la 4 Non Blondes, Linda Perry, care a scris si a produs piese pentru P!nk, Courtney Love si Christina Aguilera, l-a auzit deseori cantand si i-a propus un contract cu casa ei de discuri, Custard Records.

Albumul lui de debut, pentru care s-a pregatit cu emotie, cantand la pian, chitara, orga si alte cateva instrumente, i-a croit drumul catre celebritate. Melodiile de pe „Back to Bedlam“ i-au adus 5 nominalizari la premiile Grammy, in 2005.

Primul single, „High“, n-a avut prea mare succes in Billboard HOT 100, dar dupa ce-a fost inclus pe coloana sonora a unei reclame la Vodafone in Italia, a ajuns una din cele mai fredonate piese din tara spaghetelor.

Cu „You’re Beautiful“, a dat lovitura, egaland performanta lui Elton John, ultimul artist britanic a carui piesa ajungea in fruntea topului american si a devenit hitul verii 2005, la aproape toate posturile de radio. Aparitiile de la Saturday Night Live si Oprah Winfrey show i-au adus o si mai mare popularitate in SUA. Numele lui a ajuns pana si in dictionarul slang Cokney, desemnand organul genital feminin. „Ce sa-i faci, dupa Kennedy a fost numit un aeroport, dupa mine a fost numita partea mea favorita a anatomiei feminine“, a glumit Blunt, la vremea aceea.

Britanicii s-au cam saturat de celebritatea cantaretului, caci, la fel ca si Hugh Grant, era perceput de americani drept reprezentativ pentru cultura tarii sale natale. Americanii preferau la nunti „You’re Beautiful“, iar canadienii se dadeau in vant, la inmormantari, dupa „Goodbye My Lover“. Enervat la culme de trilurile trubadurului englez, Weird Al Yankovic a inregistrat o parodie intitulata „You’re Pitiful“, pe care Atlantic Records, distribuitorii lui Blunt, au reusit sa o scoata de pe al 12-lea album. Yankovic a postat melodia pe site-ul sau, in iunie 2006, primind o multime de laude, mai ales de la fanii lui Robbie Williams, nemultumiti ca Blunt l-a eclipsat in acea perioada pe favoritul lor.

Cel de-al doilea album al cantautorului britanic, „Chasing Time: The Bedlam Sessions“, a fost la randu-i receptat cu interes. Anul 2006, i-a adus lui James Blunt premiile Best New Artist in the World si Biggest Selling British Artist in the World, la World Music Awards, Best Male Video si Best Cinematography la MTV Video Music Awards, Best International Newcomer, in Franta si Germania si multe alte distinctii importante.

Din Cehia in America: a plecat bruneta, s-a facut blonda si celebra in ochii superbei brunete de 1,78 m, nascuta pe 24 iunie 1979 in Republica Ceha, Blunt era intruchiparea romantismului.

Petra Nemcová se remarcase la un concurs de talente in tara natala pe la 16 ani, iar in 2003, cucerise America. Aparuse pe coperta Sports Illustrated Swimsuit, prezentase pentru Victoria’s Secret, facuse parte din juriul competitiei Miss Universe, in 2004, aparuse intr-o gramada de reviste, ce mai, era pe val. O nefericita intamplare le-a facut pe colegele de breasla s-o simpatizeze si mai mult. Pe 26 decembrie 2004, cand a avut loc un cutremur in Oceanul Indian, Petra era la Khao Lak, in Thailanda, impreuna cu logodnicul ei, fotograful Simon Atlee. Tsunami-ul care-a devastat zona l-a ucis, Nemcová reusind sa scape cu leziuni interne si o fractura de pelvis. A avut nevoie de vreo sase saptamani, petrecute prin spitale, in Thailanda si Cehia, pentru a-si reveni.








VIVA - James Blunt si Petra Nemcová: Very much in love






Informatii despre Oradea si jud Bihor
Galerie foto:
Deschiderea oficiala a salii festive din Casa Tineretului Oradea


Vremea:

Curs valutar:
EURO 3,2574
USD 2,3939
HUF 0,0126
Alte valute

Horoscop zilnic
www.dsclex.ro
14 octombrie.
Vei avea probleme cu partenerul tau daca nu-l lasi sa plece. Ai de ales: ramai pe cont propriu sau intri in conflict cu el.

Alte zodii


Copyright 2004-2008 Toate drepturile rezervate. MCOnet Media Group

XML

oradea.mconet.biz
e-mail: online@mconet.biz


Stiri Oradea Stiri Bihor Stiri Intern Stiri Extern Stiri Auto Stiri Cultura Stiri Sport Stiri Albastre Stiri Frontiera Bihor Matrimoniale Director web Firme din oradea Horoscop Stiri Divertisment Stiri Cinema Expozitii Oradea Cultural Oradea Stiri Intern Servicii religioase Telefoane utile Oradea