Ştiri locale pentru Bihor
ORADEA ONLINE

Informaţii despre Oradea şi jud. Bihor

 Marti,
MCOnet Media Group Trimite E-mail Cautare Pagina mea de start
Google:
Webmail gratuit: [Înregistrare (1G)]

Stiri Oradea Stiri Bihor Stiri Intern Stiri Extern Stiri Auto Stiri Cultura Stiri Sport Stiri Albastre Stiri Frontiera Bihor Matrimoniale Director web Firme din oradea Horoscop Stiri Divertisment Stiri Cinema Expozitii Oradea Cultural Oradea Stiri Intern Servicii religioase Telefoane utile Oradea
Parteneri:

Bratislava Online

Budapest Online

Deutschland Tourismus

Nice Online

Scotland Yard nu renunta la tactica «ucide pentru a proteja!», in timp ce ofensiva mondiala a terorismului continua
Ma 26 iul 2005 08:45:00 +0200


Vanatoare contra-cronometru: cei patru teroristi ar putea lovi din nou.

Autoritatile britanice continua investigatiile pentru gasirea celor patru barbati care au incercat sa provoace explozii in sistemul de transport londonez, joia trecuta. Cea mai mare temere este ca acestia ar putea sa loveasca din nou, mai ales ca sunt incoltiti. In paralel, tactica Politiei de a ucide orice suspect care ignora somatia este sprijinita de publicul larg, iar elementele de extrema dreapta au identificat dusmanul in comunitatea de 2 milioane de musulmani din Marea Britanie.

Potrivit celor mai recente informatii oferite de Politia Metropolitana, cei patru teroristi inca se afla in Marea Britanie si se pare ca au la indemana alte dispozitive explozive. Cinci persoane se afla in custodia autoritatilor in legatura cu atentatele esuate de pe 21 iulie, insa nu exista indicii ca vreuna dintre ele ar fi fost printre cei patru atentatori. Faptul ca cei trei au fost retinuti conform legislatiei speciale anti-teroriste, denumite "Terrorism Act", le da politistilor posibilitatea de a-i interoga pentru mai mult timp. Sir Ian Blair, seful Scotland Yard, a declarat ca nu exista motive sa se creada ca cei patru au parasit Marea Britanie, in timp ce cativa detectivi, citati sub conditia anonimatului, au avansat ipoteza ca unul sau mai multi dintre cei patru sa se fi sinucis. O sursa de rang inalt a precizat ca barbatii "par a fi hotarati sa moara. Este posibil ca ei sa fi fost alesi pentru determinarea lor, care o depaseste pe cea a autorilor atentatelor de la 7 iulie". Politia investigheaza, de asemenea, legaturile dintre cei patru urmariti si atentatele de la inceputul lunii, care au provocat moartea a 56 de persoane.


Legaturi cu 7 iulie

Fortele de securitate se tem ca cei patru atentatori, ale caror fotografii au fost publicate, vor lovi din nou inainte de a fi capturati. Acestia s-ar putea grabi sa actioneze de teama ca materialele explozibile sa nu se degradeze. Teoria cea mai credibila referitoare la cauza esuarii atentatelor de joia trecuta se refera la degradarea explozibilului si a detonatorului, din cauza pastrarii pentru mai mult timp in conditii improprii.

Scotland Yard crede ca suspectii ar putea fi de origine est-africana, scrie "The Times". Numele lor au fost identificate prin reconstituirea actelor din rucsaci, insa nu este sigur daca acestea sunt numele lor reale, astfel incat nu au fost facute publice.

Anchetatorii mai investigheaza informatiile referitoare la faptul ca ambele grupuri de atentatori s-au intalnit in localitatea Frongoch, in nordul Tarii Galilor. Se pare ca cel putin doi dintre barbatii ale caror bombe nu au explodat i-au inalnit pe Mohammad Sidique Khan si pe Shehzad Tanweer, doi dintre atentatorii care au murit in atacurile din 7 iulie.


Suspectul lipsa

Scotland Yard se teme ca ar mai exista inca un atentator care nu si-a dus la capat misiunea in timpul atacurilor de joia trecuta, potrivit cotidianului "The Times". Autoritatile au luat in calcul aceasta ipoteza dupa ce au descoperit un pachet suspect intr-un parc din Wormwood Scrubs, in vestul Londrei.

Pachetul, descoperit sambata dimineata, continea explozibili si cuie, la fel ca cel descoperit la statia de metrou de la Warren Street. Pirotehnistii au efectuat o serie de explozii controlate pentru a-l neutraliza. In urma acestei descoperiri, trupele de politie dislocate pe strazi s-au inmultit. Ministrul de interne, Charles Clarke, si-a intrerupt concediul pentru a superviza investigatiile. In ciuda apelurilor dinspre organizatiile civice pentru punerea in discutie a tacticii folosite, Sir Ian Blair a declarat ca Politia va continua sa traga in capul oricarui suspect de terorism, care nu se supune somatiei. Presiunile in acest sens s-au intensificat dupa ce, vineri, Jean Charles Menezes a fost ucis, pentru ca a avut un comportament suspect si nu s-a oprit la cererea ofiterilor. Politia a afirmat, ieri, ca viza lui Menezes expirase si ca acesta a fugit de ofiteri de teama expulzarii. Potrivit unui sondaj de opinie, 85% din londonezi sunt de acord cu acest principiu folosit de Politie, denumit "ucide ca sa protejezi". Politicienii si responsabilii cu securitatea publica sunt de acord ca astfel de gafe au consecinte mai putin grave decat un alt eventual carnagiu.


Ambuscada in Afganistan, impotriva militarilor americani

Sase soldati americani au fost raniti, ieri, in estul Afganistanului, in urma unei ambuscade asupra unui convoi militar, au declarat oficiali ai armatei, citati de BBC. Atacul s-a produs in provincia Kunar, aproape de granita cu Pakistanul, zona in care se banuieste ca se ascunde Ussama Bin Laden, liderul retelei Al-Qaida. Acest atac a avut loc la o zi dupa ce un soldat american a fost ucis in provincia sudica Helmand. De asemenea, trei persoane, intre care doi politisti, au fost ranite in apropierea aeroportului din Kabul. Oficialii americani au declarat ca este vorba de o serie de atacuri concertate, puse la punct de militantii Al-Qaida si ai fostului regim taliban. Autoritatile de la Kabul au pus noul val de violente pe seama talibanilor si a militantilor arabi, care opereaza din baze aflate pe teritoriul Pakistanului. Presedintele afgan Hamid Karzai si premierul pakistanez Shaukat Aziz au promis ca vor coopera pentru a pune capat infiltrarilor transfrontaliere.


Bagdad - tinta preferata

Sapte persoane au fost ucise ieri, in urma a doua atacuri sinucigase care au avut loc in centrul Bagdadului, in apropierea unor puncte de control. Unul dintre teroristii-kamikaze a detonat incarcatura exploziva pe care o avea in masina in dreptul unui hotel care era folosit de oameni de afaceri americani.

Guvernul irakian a anuntat ca va pune in aplicare o alta strategie de securitate, dupa valul de atentate din ultimul timp, insa nu a oferit detalii.








Gardianul



Informatii despre Oradea si jud Bihor
Foto galerie:
Deschiderea oficiala a salii festive din Casa Tineretului Oradea


Vremea:

Curs valutar:
EURO 3,2574
USD 2,3939
HUF 0,0126
Alte valute

Horoscop zilnic
www.dsclex.ro
02 decembrie.
Situatia de la serviciu va evolua rapid si te vei simti putin nesigur in ceea ce priveste schimbarile. Fa-ti planuri in cazul in care va trebui sa-ti gasesti o alta sluja.

Alte zodii


Copyright 2004-2008 Toate drepturile rezervate. MCOnet Media Group

XML

oradea.mconet.biz
e-mail: online@mconet.biz


Stiri Oradea Stiri Bihor Stiri Intern Stiri Extern Stiri Auto Stiri Cultura Stiri Sport Stiri Albastre Stiri Frontiera Bihor Matrimoniale Director web Firme din oradea Horoscop Stiri Divertisment Stiri Cinema Expozitii Oradea Cultural Oradea Stiri Intern Servicii religioase Telefoane utile Oradea