
Cu toate astea, Biolact SA, în care președintele CJ Bihor deține 70% din acțiuni, iar viceprimarul Oradiei, 23%, aprovizionează în continuare cu lapte societatea comercială Derpan din Galați, care distribuie produsele lactate din programul social al Guvernului. Gușă a mai afirmat că ancheta DNA se ocupă și de achizițiile imobiliare ale celor doi parteneri. De altfel, chiar din propriile declarații de avere rezultă că cei doi au cumpărat peste 85 de ha de pământ în perioada cât au deținut funcții publice, motiv pentru care cuplul Kiss-Biro deține primul loc în topul moșierilor din Bihor. "Kiss nu trebuie să se prefacă atât de mirat că e cercetat de DNA, având în vedere că prin anii 1990 nu numai că a fost urmărit penal, dar a fost și arestat. În momentul în care va fi făcut public, dosarul lui o să fie destul de incomod nu numai pentru el și viceprimarul Biro Rozalia sau alți udemeriști, ci și pentru niște domni de la PD cu care a acționat împreună", ne-a declarat liderul PIN. "La Bihor a existat o colaborare transpartinică prin fraudarea bugetului de la nivelul județului în interesul politicienilor locali. Dosarul Kiss - Biro va acționa ca un detonator pentru Blaga - Mudura - fostul premier ungar - actualul primar și toată încrengătura de la Consiliul Județean", a mai menționat Cozmin Gușă.