Știri locale pentru Bihor
ORADEA ONLINE

Informații despre Oradea și jud. Bihor

MCOnet Media Group Trimite E-mail Cautare Pagina mea de start
Google:
Webmail gratuit: [Înregistrare]

Stiri Oradea Stiri Bihor Stiri Intern Stiri Extern Stiri Auto Stiri Cultura Stiri Sport Stiri Albastre Stiri Frontiera Bihor Matrimoniale Director web Firme din oradea Horoscop Stiri Divertisment Stiri Cinema Expozitii Oradea Cultural Oradea Stiri Intern Servicii religioase Telefoane utile Oradea
Parteneri:

Publicitate:
Apel al președintelui către profesori
Lu 28 nov 2005 07:43:00 +0100


Președintele Traian Băsescu a făcut apel, duminică, la profesori, să reia lucrul

subliniind că Guvernul nu poate face o ofertă mai mare sindicatelor întrucât ar crește inflația.
Președintele Băsescu a cerut cadrelor didactice să înceteze greva și să reia orele de luni.

"Constat că elevii, familiile lor și profesorii sunt într-o situație tot mai dificilă, cel mai mare perdant al grevei fiind însă elevii", a afirmat președintele, care a participat, duminică, la negocierile de la Palatul Victoria, dintre Guvern și sindicatele din educație.

Oferta Guvernului

Reprezentanții Guvernului au propus duminică sindicatelor din educație o majorare a salariilor cu 11,83%.

Este o ofertă ceva mai mare decât cea de sâmbătă, când Guvernul propusese o majorare de 11,5%.

Dacă sindicatele vor accepta noua propunere a Executivului, salariile personalului didactic sau nedidactic ar urma să fie majorate în medie, la 1 ianuarie 2006, cu 5,5% față de nivelul din decembrie 2005 și cu 6% de la 1 septembrie 2006, față de nivelul din luna august 2006.

În urma acestor majorări succesive, salariul mediu al cadrelor didactice ar urma să crească cu peste 1.250.000 lei vechi, reprezentând în termeni reali - suplimentar față de nivelul estimat al inflației - o creștere nominală de 4,51%.

Majorările salariale ar urma să fie operate diferențiat, cu prioritate pentru categoriile de cadre didactice cu vechime de până la zece ani.

Efortul bugetar total aferent acestor majorări este estimat la 4.718 miliarde lei vechi.

Urmează decizia sindicatelor

O decizie privind oferta prezentată și o eventuală suspendare a grevei va fi luată după ce sindicaliștii din teritoriu vor analiza noua propunere a Guvernului.

Profesorii au cerut majorarea salariilor cu 18% și 5% din Produsul Intern Brut pentru educație.

Ei au negociat în mai multe rânduri cu Guvernul. În acest conflict a intervenit și președintele Traian Băsescu, fără ca sindicatele să obțină integral ce au cerut.

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat recent la BBC că poziția Guvernului nu se va schimba pentru că o eventuală majorare salarială pentru profesori peste o anumită limită ar putea duce la creșterea inflației, ceea ce ar afecta grav întreaga economie.

Implicarea președintelui

Traian Băsescu a precizat că protocolul negociat duminică este oferta maximă pe care Guvernul o putea face sistemului educațional, în raport cu obiectivul de stabilitate macro-economică pe 2006 și cu resursele bugetare reale.

"Am convingerea că peste această limită Guvernul nu poate să treacă, dacă dorește un climat economic stabil, fără o inflație în creștere", a adăugat șeful statului.

Președintele a precizat că a participat duminică la negocierile purtate la sediul Guvernului, „în baza atribuțiilor constițutionale și în urma consultării cu membrii Guvernului care au avut sarcina negocierii". Cu alte cuvinte, în urma consultării cu vicepremierul Gheorghe Pogea, membru al Partidului Democrat. Premierul Tăriceanu s-a aflat la o reuniune în Spania.

Implicarea președintelui Băsescu în criza din educație nu s-a oprit însă aici.

Domnul Băsescu l-a vizitat sâmbătă pe patul de spital pe profesorul Oliviu Vlădulescu din Slobozia, reușind să îl convingă pe acesta să iasă din greva foamei, în care se afla de zece zile.


BBC



Informatii despre Oradea si jud Bihor
Galerie foto:
Deschiderea oficiala a salii festive din Casa Tineretului Oradea


Vremea:

Curs valutar:

Copyright 2004-2005 Toate drepturile rezervate. MCOnet Media Group

XML

www.oron.ro
e-mail: info@oron.ro


Stiri Oradea Stiri Bihor Stiri Intern Stiri Extern Stiri Auto Stiri Cultura Stiri Sport Stiri Albastre Stiri Frontiera Bihor Matrimoniale Director web Firme din oradea Horoscop Stiri Divertisment Stiri Cinema Expozitii Oradea Cultural Oradea Stiri Intern Servicii religioase Telefoane utile Oradea