Informaţii despre Oradea şi jud. Bihor

Contrabanda cu carne de om este rezultatul sârăciei ::: Republica Moldova este ţara în care totul se vinde şi se cumpără


“Vând rinichi, avantajos”; “Tânăr, 19 ani, nefumător, nebăutor, neconsumator de droguri, am nevoie urgent de 700 dolari. Pentru aceşti bănuţi, îmi vând un rinichi (grupa 0(I) Rh+). Aştept urgent răspuns. (Galaţi)”; “Caut donator de rinichi gr. 01 Rh negativ, 5.000 euro, negociabil. Cer seriozitate”; “Caut donator de rinichi preţ avantajos, 7.000 euro”; “Vând un rinichi cu 12.000 de euro pentru a-mi deschide un club de Internet”.
Macabru, dar adevărat. Sunt anunţuri ce figurează pe site-urile româneşti postate pe Internet. Şi, nu sunt deloc puţine. Piaţa neagră de organe este la ea acasă în România. Nimeni nu face nimic pentru a stopa acest fenomen. Până acum doi trei ani şi rubricile de mică publicitate din majoritatea ziarelor erau pline de astfel de anunţuri. “Român golit de organe la Viena”, “Trafic de rinichi”, “Români ucişi pentru organe”, sunt titluri ale multor ziare naţionale şi internaţionale, care ar fi trebuit să dea de gândit ceor dornici să-şi vândă corpul la kilogram. Traficul de organe este o problemă reală. Chiar dacă nu este bine cunoscută, totuşi fenomenul există.

Problemă globală

În ultimul deceniu, traficul de fiinţe umane a devenit o problemă majoră la nivel mondial, problemă ce se agravează constant. Tot mai multe dispariţii subite ale oamenilor, şi în special a copiilor ar trebui să tragă un semnal de alarmă în acest sens. Ţările din regiunea central şi sud-estică europeană reprezintă atât ţări sursă, cât şi ţări de tranzit pentru traficul de fiinţe umane. După 1990, această regiune a ajuns să rivalizeze cu regiunile tradiţionale, cum ar fi America Latină, Asia de Sud-Est sau Africa, constituind una din cele mai importante surse de femei şi copii traficanţi pentru exploatare sexuală, muncă forţată sau trafic de organe.
“Piaţa neagră de organe este rezultatul sărăciei”, spune subcomisarul Valerian Şipoş, şef Compartiment Crimă Organizată în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor. “Oamenii care-şi vând organele sunt săraci lipiţi pământului. Nu recurg la această metodă numai dacă aceasta este ultima şansă de supravieţuire”, relatează subcomisarul.

Moldova, piaţă deschisă

Una din cele mai sărace ţări din Europa este Republica Moldova. Datorită situaţiei precare a oamenilor, Moldova este sursa principală a vânzătorilor de organe şi a femeilor ademenite în sclavie sexuală. Aici totul se vinde şi se cumpără. Dezbinată de războiul civil şi rămasă în urmă, în timp ce restul Europei se îndreaptă spre o uniune economică, această fostă republică sovietică a devenit centrul pieţei negre a traficului de organe şi de fiinţe umane. Majoritatea perostituatelor din Balcani sunt din Moldova. Unii cercetători europeni consideră că este sursa principală de rinichi, care sunt vânduţi israilenilor şi europenilor înstăriţi. Într-unul din satele sărăcăcioase de aici, s-au semnalat aproximativ 40 de persoane care au recurs la dramatica alergere, de a-şi vinde organele pentru a supravieţui, pentru a hrăni gurile flămânde ale copiilor. Aproape 25% din populaţia aptă de muncă a părăsit ţara în căutarea unui loc de muncă. Peste 80% din populaţie trăieşte sub limita sărăcieia. Această sărăcie a transformat Moldova într-o ţintă uşoară de exploatare .

Bihorul ocolit

“În Bihor nu s-au semnalat cazuri de trafic de organe”, afirmă Şipoş. “Este posibil ca mulţi să nu cunoască legea şi să fi constituit o infracţiune, dar noi nu am descoperit nici una. Toate transplanturile se fac după lege. În caz contrar sunt aspru pedepsiţi”, subliniază subcomisarul. “Cazuri de traffic de carne vie s-au semnalat, dar din anchete nu reiese nici un caz de prelevare de organe. Nu reiese decât faptul că au fost obligate să se prostitueze. Pe anul 2004 am avut 53 de infracţiuni. Anul acesta numărul lor este într-o uşoară creştere. Pe anul 2005, situaţia pe nouă luni arată că s-au semnalat 41 de infracţiuni de acest gen”, spune Valerian Şipoş.
”De regulă, femeile tinere care cad în plasa traficanţilor sunt ademenite peste hotare de oferte tentante de lucru. Li se fac promisiuni că vor fi angajate în restaurante, că vor fi menajere, dar o dată ajunse dincolo, descoperă că sunt obligate să se prostitueze. Unele dintre ele, când sunt “uzate la maxim” devin sursele prelevării de organe. Când ajungeau la Istambul erau ameninţate că vor fi lăsate în stradă fără documente. De frică să nu cadă pradă oamenilor legii, nu aveau de ales şi se supuneau cruzilor comercianţi” a mai spus poliţistul.

Cuvântul victimelor

Zeci de victime nu au avut curajul să se adreseze autorităţilor dar, prin expunerea cazului în presă şi pe Internet, au încercat să înştiinţeze populaţia de riscul de a cădea în plasa traficanţilor. Vlad I., din Chişinău, în vârstă de 24 de ani, spune că a plecat la Istambul cu o grupă de băieţi, în căutarea unui loc de muncă. Când au ajuns acolo li s-a spus că sunt probleme cu Poliţia şi au fost imediat transportaţi cu avionul într-un spital din Tibilisi. Aici li s-a prelevat câte un rinichi la fiecare. După ce s-a dezmeticit nu a mai simţit decât o durere puternică în spate. Dar s-a consolat cu gândul că nu era singur. Spitalul era plin de moldoveni. Deşi i-au fost promişi 3.000 de euro, nu a primit decât 2.500.
Andrei H., din Bălţi, recunoaşte că şi-a vândut rinichiul de bunăvoie în Germania, pentru suma de 9.000 de euro. O dată ajuns în ţară, şi-a pierdut echilibrul psihologic şi şi-a părăsit soţia şi copii. Din banii primiţi nu şi-a cumpărat decât o maşină, pe care a accidentat-o şi a vândut-o apoi la preţ redus. Aşa că a rămas şi singur şi fără bani.
Mihai din Orhei, declară că şi-a vândut un rinichi, fiind constrâns de împrejurări. Era orfan şi trăia din pensia mizeră a bunicii sale. Vânzarea unui organ era singura şansă de supravieţuire. Aşa că a plecat în Turcia forţat de nişte “amici” din sat. I s-au dat 2.600 de dolari, din care “amicii” lui i-au furat trei sferturi. Ajuns în ţară şi rămas fără bani, omul nu a reuşit să-şi cumpere decât un televizor şi un radio, care în câteva luni s-au stricat. După un an nu a mai avut nici cu ce să-şi plătească curentul electric, fiind deconectat. A rămas sărac lipit pământului şi fără rinichi. A ajuns să lucreze cu ziua, pe ploaie şi vânt. Din aceşti bani abia reuşeşte să astupe gurile flămânde ale copiilor şi soţiei.
Printre aceste victime se află şi un caz fericit. Vasile U., din Hanceşti, a plecat la Istambul în cunoştinţă de cauză cu o grupă de moldoveni pentru prelevare de organe. Acolo a fost “depozitat” într-un subsol în care îşi mai aşteptau rândul mulţi alţi români. Aceştia stăteau la coadă de săptămâni întregi. Intrat în panică, a reuşit să scape ajutat de alţi români care se întorceau în ţară după operaţie. A scăpat nesfârtecat. În urma acestei experienţe a rămas traumatizat, temându-se în fiecare zi că-l vor găsi traficanţii de organe pe care i-a şmecherit.

Dosare prăfuite

În paginile Jurnalului Naţional, ediţia electronică, s-a dezbătut un caz de trafic de rinichi. Braşoveanul Iacob Iulian din donator a devenit intermediar pe piaţa neagră a organelor. El s-a autodenunţat la Parchet în acest an. După audierile de rigoare, în faţa procurorilor, dosarul traficului de rinichi a fost trimis la Cluj. Dar, cum era de aşteptat, eficacitatea sistemului de cercetare penală şi-a spus cuvântul. Dosarul conţinea nume de greutate, cum ar fi Mihai Luncan, profesor – doctor şi director al Institutului de Urologie şi Transplant Renal, Iuliu Pancratiu Gheorghiu, fost ambasador al României la Vatican, şi Emil Sabău, juristul clinicii. În urma acestui caz a rămas doar un dosar prăfuit. Singurul anchetat a fost Iacob Iulian, în rest, nici ţipenie de doctor sau jurist pe la Parchet.
Într-una din anchetele cotidianului suedez, “Nopţile, zilei”, reluată de săptămânalul Clujeanul, numele doctorului urolog Mihai Luncan este din nou cap de listă. Numele renumitului urolog se leagă de o reţea de traficanţi de organe pentru transplant. Potrivit ziarului suedez, un clujean s-a oferit să intermedieze o întâlnire între potenţialul cumpărător al rinichiului şi medicul Luncan. Un ziarist de la “Nopţile zilei” s-a oferit drept momeală în rezolvarea acestui caz. S-a lansat pe un forum de discuţii pe Internet sub un nume fals. S-a dat drept un om bolnav care necesită urgent un rinichi, contra cost. După multe mesaje descurajatoare, în cele din urmă norocul i-a surâs. După cum se aştepta, traficanţii muşcaseră din momeală. Una dintre oferte venise de la Cluj. Un oarecare Constantin Saişui îi oferea oportunitatea unei operaţii complete pentru 11.000 de euro, din care donatorul primea circa 5.000 de euro. Potrivit spuselor lui Saişui operaţia urma să se desfăşoare într-o clinică din Cluj, iar medicul ar fi fost, nimeni altul, decât Mihai Luncan. Reporterul sub acoperire a fost asigurat că nu există nici un pericol, chiar dacă în România este ilegal transplantul contra cost. El spunea că profesorul Luncan vorbeşte foarte bine engleza şi “fabrică” acte, din care să ateste faptul că donatorul este rudă apropiată. Dar intermediarul spunea că lucra în Coreea şi s-ar fi întors în ţară abia peste câteva luni, timp în care “pacientul” ar fi trebuit să aştepte. Reporterul nu a mai aşteptat şi l-a contactat pe Luncan. Când a aflat că clientul a contactat singur clinica, intermediarul a devenit imediat suspect şi a lăsat “clientul” baltă. Ultimele lui cuvinte au fost “nu te pot ajuta. La revedere”. Pentru a fi precaut, doctorul a şi sesizat poliţia clujeană că un suedez l-a asaltat cu o sumedenie de e-mailuri. Şi a pus email-urile la dispoziţia poliţiei. Luncan declarase că, în spatele acestor mesaje se ascund duşmanii din Bucureşti, care vor să distrugă cariera pe care el şi-a clădit-o prin muncă. Aşa, Luncan a scăpat din nou.
În paginile publicaţiei “Cotidianul”, în luna aprilie 2005 s-a prezentat primul proces din România în care, inculpatul este acuzat că a vândut părţi ale propriului corp. Clujeanul Robert Mihali de 27 de ani s-a deplasat în 2001 la o clinică din Viena, donându-şi unul din rinichi unui cetăţean sârbo-austriac. Tânărul spunea că a fost contactat de o intermediară, căreia trebuia să-i zugrăvească casa. Aceasta l-a convins să-şi vândă un rinichi pentru suma de 30.000 de mărci germane. Dar în urma operaţiei nu a primit decât 26.000. Fusese transportat la Viena de un vecin cu maşina personală. Lipsa rinichiului s-a aflat în urma unui control medical din închisoare. A fost închis pentru că a ajuns să şterpelească din magazine, după ce şi-a cheltuit banii câştigaţi din tranzaţie.
Pe unul din site-urile “Ştiri Virtuale Arad” apare un alt caz. Doi copii arădeni urmau să ajungă în Italia pentru prelevare de organe. La bursa neagră fiecare valora 2.500 de mărci germane. Inculpatul era Gigi Bădescu. Însă poliţiştii de frontieră din Ungaria l-au înapoiat părţii române, fiind condamnat printr-o procedură de urgenţă, la trei ani de închisoare şi interdicţie de a mai trece graniţa în statul maghiar, timp de trei ani. Acesta nu era la prima tentativă. Mai încercase să racoleze doi copii din Drobeta Turnu-Severin. IJPF Arad a luat imediat măsuri de precauţie şi a înştiinţat populaţia de pericolele care dau târcoale copiilor arădeni.

Preţuri la kil

Preţurile pe piaţa neagră a traficului cu organe de copii sunt dezvăluite de un cotidian albanez. Sursa dezvăluie că destinaţia finală a traficului de copii din Europa de Sud-Est este capitala Marii Britanii, Londra. Copiii fie sunt daţi spre adopţie, fie sunt prelevaţi de organe. Aceşti copii provin din Albania, Macedonia, Bulgaria, România, Kosovo, Serbia şi Muntenegru. Înainte de ajunge la Londra, tranzitau Italia. Peste un milion de copii erau obligaţi să producă pentru proprietarii lor. Astfel că, pe piaţa neagră un copil nou-născut sănătos valorează 50.000 de euro, un stomac este cotat la 30.000 de euro, o inimă la 35.000 de euro, un ficat la 30.000 de euro, iar pentru un rinichi se plătesc 7.000 de euro.

Donatori pe bune

În fruntea clasamentului, la capitolul donatori de organe interne este Spania. Aceasta îşi menţine locul în fruntea clasamentului de mulţi ani. Donatorii, din bună credinţă, îşi donează organele interne oamenilor suferinzi care au nevoie urgentă de transplant. Conform publicaţiei Transplant Newsletter, publicaţie oficială a comisiei Consiliului Europei, la fiecare milion de cetăţeni spanioli revin 34,6 donatori, care îşi lasă prin testament organele lor interne, ceea ce reprezintă un record mondial. Cu toate acestea numărul spaniolilor care-şi donează organe în timpul vieţii, în special un rinichi, rămâne unul limitat. În anul 2004 asemenea transplanturi au reprezentat doar 2,8% din numărul total de transplanturi de rinichi. Este de remarcat faptul că un rinichi transplantat de la o persoană decedată funcţionează în medie 10 ani, în timp ce un rinichi transplantat de la o persoană aflată în viaţă funcţionează peste 16 ani.

Legislaţie strictă

“Legea pedepseşte penal atunci când este încălcată” spune subcomisarul Valerian Şipoş. Pentru prevenirea populaţiei el dă o listă de interdicţii în baza legii. Legea 39/2003 a fost elaborată ţinându-se cont de reglementările internaţionale stabilindu-se regimul juridic al prelevării şi transplantului de ţesuturi şi organe umane. Chiar de la primele paragrafe ale legii se face diferenţa între prelevare - transplant, şi noţiunile de donator-primitor. Prelevarea şi transplantul de ţesuturi şi organe umane fără consimţământul dat, constituie o infracţiune care se pedepseşte cu închisoarea între doi şi cinci ani. Şi persoana care a donat un ţesut sau organ în scopul obţinerii unor foloase este o infracţiune care se pedepseşte cu închisoare de la unul, la trei ani. Organizarea sau transplantul de ţesuturi sau organe în scopul obţinerii unui profit din vânzare se pedepseşte cu închisoarea de la patru, la şapte ani. De altfel şi cumpărarea în scopul revînzării, în vederea obţinerii unui profit este identic pedepsită. Se interzice prelevarea de la potenţialii donatori minori şi persoane lipsite de discernământ, aflate în viaţă. Transplantul de la un minor poate fi legal doar în beneficiul fratelui sau a surorii dar, refuzul minorului împiedică orice prelevare. Introducerea sau scoaterea din ţară de ţesuturi, organe sau alte produse ale corpului uman se poate face doar pe baza unei autorizaţii speciale ale Comisiei de Transplant de Ţesuturi şi Organe Umane din cadrul Ministerului Sănătăţii. Condiţia este aceea de a nu se prejudicia stocurile din rezerva naţională.

Sânge pentru bani

La Centrul de Transfuzii Oradea lunar donează sânge circa 700 de persoane. În schimbul serviciului prestat, primesc un bon valoric echivalentul a 30 RON (300.000 de lei vechi), “pentru recuperarea biologică a individului. La a cincea donare consecutivă în doi ani se primeşte bonul valoric de 60 RON” spune Ligia Burtă, medic director la Centrul de Transfuzii Oradea.
Mulţi dintre aceşti donatori vin pentru acel bon 30 RON, care vin că pur şi simplu nu mai au ce mânca. Pentru aceştia singura modalitate de supravieţuire “nedureroasă” este să-şi vândă sângele. “Dacă până acum trei, patru ani oamenii veneau motivaţi de suma infimă de bani, acum majoritatea donatorilor vin în scop umanitar. Vor să aducă un ajutor celor suferinzi. Sunt strict motivaţi de acest lucru. Majoritatea donatorilor sunt de vârsta a doua, între 45 – 55 de ani”, subliniază Ligia Burtă.

“Vând rinichi pentru o bucată de pâine”
O pensionară din municipiul Roman este convinsă că va avea ce mânca numai dacă îşi va vinde un rinichi. Cu un venit lunar de nici un milion de lei, având în grijă un băiat suferind, Emilia Barb (50 de ani) spune că traieşte în sărăcie lucie. Deşi are doi băieţi, unul de 28 de ani si celălalt de 23 de ani, copiii nu o ajută. Cu băiatul cel mare plecat în Canada, “m-am certat din cauza unui apartament”, spune Emilia Barb, iar băiatul cel mic, “când era în clasa a V-a, a fost lovit de un scrânciob şi a rămas cu handicap psihic”. Văduva, cu datorii la întreţinerea locuinţei, pensionată pe caz de boală, Emilia Barb spune: “Dacă cineva va vrea să-mi cumpere rinichiul, îl dau! Îi fac şi lui un bine şi, poate, scap şi eu de saracie... Mă gândeam să dau un anunţ ca spăl morţi, atât de disperată sunt, însă şi anunţul trebuie plătit”– cotidianul “Adevărul”, nr.3876.

Gazeta de Oradea