Ştiri locale pentru Bihor
ORADEA ONLINE

Informaţii despre Oradea şi jud. Bihor

 Joi,
MCOnet Media Group Trimite E-mail Cautare Pagina mea de start
Google:
Webmail gratuit: [Înregistrare (1G)]

Stiri Oradea Stiri Bihor Stiri Intern Stiri Extern Stiri Auto Stiri Cultura Stiri Sport Stiri Albastre Stiri Frontiera Bihor Matrimoniale Director web Firme din oradea Horoscop Stiri Divertisment Stiri Cinema Expozitii Oradea Cultural Oradea Stiri Intern Servicii religioase Telefoane utile Oradea
Parteneri:

Bratislava Online

Budapest Online

Deutschland Tourismus

Nice Online

Cheia codului fiscal 2006: scumpirea tigarilor
Lu 02 ian 2006 08:48:00 +0100


Guvernul cauta o modalitate europeana de a introduce o masura antieuropeana

Dupa trei avize negative primite de la Consiliul Concurentei si dupa avertismentele dure transmise de Comisia Europeana in ceea ce priveste intentia Guvernului Romaniei de a institui un pret minim la tigari din 2006, Executivul este pe cale sa renunte la aceasta propunere. Alternativa gasita de Ministerul Finantelor, menita sa indeparteze criticile privind practicile neconcurentiale generate de introducerea pretului minim, are practic acelasi impact asupra veniturilor bugetare si asupra buzunarelor consumatorilor: acciza minima la tigarile ieftine va disparea, fiind inlocuita cu cea maximala, aplicata in prezent. Aceasta inseamna ca "promisiunea" ministrului finantelor, Sebastian Vladescu, adresata fumatorilor, cu privire la faptul ca nici un pachet de tigari nu va costa mai putin de un euro, va fi dusa la indeplinire. Pe de alta parte, dupa cum ne-au declarat surse autorizate, Finantele nu vor sa renunte la cota de 2% care va fi aplicata asupra valorii tranzactiei imobiliare si care va fi onorata de catre cumparatori. In orice caz, propunerea Ministerului Finantelor de instituire a accizei maxime la tigarile populare urmeaza sa fie discutata atat cu oficialii europeni, cat si cu producatorii interni si ar putea fi supusa atentiei Guvernului luna viitoare.

Proiectul ordonantei de urgenta privind modificarea Codului Fiscal include noi prevederi referitoare la deductibilitatea cheltuielilor suportate de catre RAAPPS pentru excedentul de cheltuieli inregistrate de Parlament, Presedintie, Guvern si Curtea de Conturi, dar si completarea titlului privind impunerea nerezidentilor cu o noua prevedere care vizeaza introducerea principiilor Directivei nr. 48/2003 privind impunerea economiilor si ale carei prevederi se vor aplica de la data aderarii Romaniei la UE.

In ceea ce priveste Taxa pe Valoarea Adaugata (TVA), proiectul prevede ca, potrivit angajamentelor asumate de Romania prin Capitolul 10 Impozitarea al Documentului de pozitie, este necesara transpunerea in legislatia nationala, in cursul acestui an, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2006, a Directivei 2003/92/CE referitoare la locul livrarii de gaz si electricitate.

Documentul cuprinde si alte modificari in domeniul TVA, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2006: modificarea articolelor care au tangenta cu legislatia vamala, pentru a fi in concordanta cu prevederile proiectului Codului vamal si prevederi specifice crearii unei baze de informatii necesare pentru calculul resursei proprii de TVA pentru contributia pe care Romania trebuie sa o plateasca la UE dupa data aderarii.


Importurile si exporturile, fara frontiere

Potrivit documentului, cele mai importante prevederi transpuse in legislatia nationala se refera la regimul tranzitoriu care se va aplica de la data aderarii si numai in relatia cu tarile membre ale UE, deoarece acestea vor conduce la modificari importante in ce priveste organizarea evidentelor operatorilor economici si a organelor fiscale. "Datorita desfiintarii barierelor vamale intre tarile membre vor disparea notiunile de import si export de bunuri in relatia cu tarile membre, care vor fi inlocuite cu livarile si achizitiile intracomunitare de bunuri. De asemenea, vor aparea notiuni noi precum "transferul" si "non-transferul" pentru bunurile care sunt plasate in alt stat membru in vederea prelucrarii, transformarii, repararii sau in vederea vanzarii pe teritoriul altui stat. Pentru prestarile de servicii realizate intre Romania si tarile membre se stabilesc reguli diferite fata de cele aplicate in prezent", arata documentul Guvernului.


Modificari majore privind TVA

Proiectul stipuleaza ca, pe langa regimul tranzitoriu aplicabil intre statele membre, proiectul legii armonizate cuprinde o serie de modificari deosebit de importante, precum ajustarea dreptului de deducere a TVA, introducerea regimului special pentru producatorii agricoli, concomitent cu eliminarea scutirii de TVA pentru aceasta activitate, dar si introducerea regimului special pentru obiectele de arta, de colectie sau antichitati, bunurile second-hand, bunurile vandute prin licitatii publice, regimul special pentru aurul pentru investitii. Totodata, se vor introduce noi prevederi privind rambursarea TVA pentru cumpararile efectuate in Romania de persoane impozabile din Comunitate si din tari terte (transpunerea Directivelor a 8-a si a 13-a).

Proiectul Codului Fiscal mai prevede eliminarea scutirilor de taxa care nu sunt conforme cu cele prevazute de Directiva a 6-a a CEE (77/388), respectiv scutirea pentru operatiunile finantate din fonduri nerambursabile acordate de organisme internationale sau guverne straine; scutirea de TVA pentru bursele de marfuri; scutirea de TVA pentru ingrijirile medicale veterinare; scutirea de TVA pentru scutirea pentru transportul fluvial al localnicilor in Delta Dunarii si pe relatiile Orsova-Moldova Noua, Braila-Harsova; Galati-Grindu; scutirea cu drept de deducere a constructiei de lacasuri de cult religios; scutirea de TVA pentru activitatea de cercetare-dezvoltare si inovare.

Nu in ultimul rand, se introduc scutiri de taxa permise de directiva care nu sunt inca transpuse in legislatia nationala, precum: scutirea de TVA pentru livarile de constructii care nu sunt considerate noi precum si livrarea de terenuri; scutirea de TVA pentru prestarile de servicii si livrarile de bunuri accesorii acestora efectuate de catre serviciile publice postale, dar si scutirea de TVA pentru lectiile date cu titlu profesional de catre cadrele didactice in sprijinul invatamantului scolar sau universitar si scutirea de TVA pentru timbrele postale cu rol de marcare in interiorul tarii.

"Aprobarea si publicarea cu cel putin un an inaintea aderarii a noii legislatii in domeniul TVA este imperios necesara pentru crearea capacitatii administrative adecvate noilor conditii. Astfel, structura si atributiile administratiei fiscale vor trebui modificate substantial pentru ca aceasta sa-si poata indeplini corespunzator rolul atat in ceea ce priveste colectarea taxei, cat si controlul operatiunilor", se arata in proiect.


Antrepozitul fiscal, generalizat

"In domeniul accizelor, potrivit Directivei 92/12/CEE care reglementeaza regimul general, detinerea circulatia si controlul produselor supuse accizelor, toate produsele supuse accizelor armonizate, reglementate prin aceasta directiva, intra sub incidenta sistemului de antrepozitare fiscala. Prin intrarea in vigoare a Directivei 96/2003/CE, incepand cu data de 1 ianuarie 2004, sfera de aplicare a accizelor armonizate a fost completata cu noi produse, printre care gazul natural si electricitatea, fara a fi reglementat si regimul de antrepozitare fiscala pentru aceste produse.

Gardianul



Informatii despre Oradea si jud Bihor
Foto galerie:
Deschiderea oficiala a salii festive din Casa Tineretului Oradea


Vremea:

Curs valutar:
EURO 3,2574
USD 2,3939
HUF 0,0126
Alte valute

Horoscop zilnic
www.dsclex.ro
04 decembrie.
Va trebui sa lucrezi fara incetare, pentru ca nimeni nu poate face fata situatiei. Este de ajuns sa te increzi in propriile forte si vei fi in stare sa obtii ceea ce ti-ai dorit.

Alte zodii


Copyright 2004-2008 Toate drepturile rezervate. MCOnet Media Group

XML

oradea.mconet.biz
e-mail: online@mconet.biz


Stiri Oradea Stiri Bihor Stiri Intern Stiri Extern Stiri Auto Stiri Cultura Stiri Sport Stiri Albastre Stiri Frontiera Bihor Matrimoniale Director web Firme din oradea Horoscop Stiri Divertisment Stiri Cinema Expozitii Oradea Cultural Oradea Stiri Intern Servicii religioase Telefoane utile Oradea