Marti,

În timp ce autoritățile județene așteaptă docile o soluție divină pentru a intra în posesia efectivă a Complexului Cinematografic Libertatea, chiriașul actual al spațiului, Chicago Tours, culege din plin de roadele unei și mai prospere afaceri: jocurile de noroc.
Scopul transferului de proprietate este modernizarea și revitalizarea vieții culturale din Bihor, sălile de cinematograf urmând să fie utilizate ca sedii ale unor instituții de spectacole și concerte, cinematografe sau așezăminte culturale. Conform schiței, la etajul I figurează trei săli de cinematograf, Sala A având o capacitate de peste 600 locuri, Sala B, peste 200, iar C avea peste 40. Procesul verbal de predare-primire a fost semnat pe data de 17 ianuarie a.c de către CJ Bihor, reprezentanții acestei instituții refuzând să semneze și pentru mijloacele fixe și obiectele de inventar, care până acum erau în custodia firmei Chicago Tours, care de patru ani este chiriașa acestui spațiu.

CJ Bihor a făcut o adresă către Ministerul Culturii, căruia i s-a cerut să se pronunțe asupra obiectelor de inventar, urmând ca pe data de 15 aprilie să se semneze protocolul de preluare a imobilului. De asemenea, tot până atunci, conducerea CJ Bihor trebuie să se pronunțe și asupra clauzelor contractului pe care Chicago Tours și le-a asumat, urmând să se decidă dacă activitatea de bingo reprezintă sau nu o activitate culturală. Din cele trei săli de proiecție de filme existente anterior la Complexul Libertatea, doar Sala B și-a păstrat destinația inițială, Sala C fiind desființată în întregime, iar Sala A, ce avea peste 600 de locuri, și-a pierdut la rândul ei destinația inițială.
Până ce conducerea CJ Bihor va decide să pună piciorul în prag, jocurile de noroc vor constitui principalul punct de atracție al noului Complex "Vulturul Negru", iar pentru a salva aparențele, de mâine, în Sala B, se va inaugura cinematograful promis.
Crisana - Stiri Oradea - Vulturul Negru Oradea
Trimite o felicitare : Felicitari
Jocuri : TotalGames - Jocuri on-line
Sponzorul acestui articol :
Ce este Internet –> MCOnet Romania : www.MCOnet.ro
| EURO | 3,2574 | |
| USD | 2,3939 | |
| HUF | 0,0126 | |
| Alte valute | ||
