Sâmbată,

Pentru a facilita cumpărarea etajului unui imobil de către o persoană cu influență, Comisia Locală de aplicare a Legii 10/2001, privind restituirea imobilelor confiscate abuziv din cadrul Primăriei Oradea a aplicat legea după bunul plac, fără să țină cont de prevederile acesteia. Astfel, membrii comisiei au decis să vândă etajul unui imobil situat în buricul târgului unei persoane care nu avea acest drept, în timp ce proprietarilor legali le-a făcut cadou un spațiu comercial situat la parterul aceleiași clădiri, care însă aparținea altor persoane.
În loc să retrocedeze însă partea care revenea de drept moștenitorilor familiei Bordaș, Primăria Oradea a preferat retrocedarea prin "compensare" a altei părți din imobil, care, de drept, era proprietatea altor persoane, chiar dacă prin această inginerie imobiliară statul român este prejudiciat semnificativ. Astfel, în baza actelor depuse la dosar, Primăria Oradea respinge cererea de retrocedare a etajului clădirii, pe motiv că "nu a fost preluat de la antecesorul persoanei" și emite decizia de retrocedare pentru parterul clădirii, ca "identificat în baza actelor de la naționalizare". Actele la care se fac referire sunt procesele verbale de preluare și fișele apartamentelor întocmite pentru fiecare dintre cele cinci apartamente în parte, în aprilie 1950, menționându-se clar suprafețele, poziția în imobil - etaj sau parter -, numărul de camere, persoanele care locuiau la data respectivă și calitatea acestora. Din aceste acte, rezultă, însă, că familia Bordaș apare ca "proprietar" al etajului 1, apartamentul 2, pe care-l folosea împreună cu chiriașii săi. Chiar dacă acest lucru este confirmat și de expertiza efectuată de către expertul numit de Tribunalul Bihor, în decizia instanței se arată surprinzător că "nu se poate materializa cota familiei Bordaș și nu are nicio relevanță faptul că au ocupat etajul imobilului în calitate de proprietari, în consecință, va fi înlăturată și expertiza efectuată".
Imobil în litigiu, vândut clientelar
Hotărârea Comisiei a fost atacată în instanță de Tiberiu Mikas, cel care închiriase spațiul comercial de la parterul imobilului și care, legal, avea dreptul să cumpere acest spațiu. Societatea comercială înaintează apel și solicită audierea ca martor a persoanei care a locuit în imobil între 1948 și 1952 la etajul imobilului, alături de familia proprietară Bordaș, pentru a aduce un argument suplimentar, pe lângă procesele verbale de la preluarea apartamentelor, în scopul identificării proprietății familiei.
Primăria municipiului Oradea cere însă respingerea probei pe motiv că "indiferent ce parte s-a restituit, li se cuvine partea de 1/2, că operează compensarea". Instanța respinge probele, tocmai cu motivarea pe care a susținut-o Primăria: "se consideră că proba este inutilă, important este că a avut cota de 1/2 și a primit cota de 1/2." Ingineria pusă la cale de primărie are și o explicație. Astfel, etajul clădirii care de fapt aparținea familiei Bordaș, a fost vândut, înainte ca moștenitorii să depună cererea de retrocedare, fostului director al Spitalului Militar, dr. Gheorghe Scridon. Mai mult, în anul 2002, deși clădirea era în litigiu, aceluiași doctor i se vinde un alt apartament, tot de la etajul clădirii, cu puțin peste o sută de milioane de lei.
Deși moștenitorii de drept ai etajului au solicitat rezilierea contractului de vânzare-cumpărare, dar au pierdut în instanță, Primăria a decis să le retrocedeze parterul imobilului, cu o valoare de piață mult mai mare, în dauna firmei care funcționa în spațiul respectiv și care legal avea dreptul să cumpere suprafața rămânând pe dinafară. "Deși Primăria a fost sesizată în scris înaintea emiterii acestei dispoziții, nu s-a ținut cont de nimic și tot la matrapazlâcuri s-a ajuns. Proprietara de drept a etajului primește în schimb parterul, un spațiu mult mai valoros, care însă nu i-a aparținut niciodată", spune Tiberiu Mikas, precizând că de la preluarea spațiului a investit aici peste 40.000 de dolari. Proprietarul firmei Milba Exim a solicitat strămutarea cauzei, care încă se judecă, la altă instanță, dat fiind faptul că magistrații orădeni au favorizat ani întregi cealaltă parte.
Ciudat este faptul că deși primăria avea posibilitatea legală să vândă spațiul comercial chiriașului și, astfel, în bugetul local să mai intre niște bani, autoritățile preferă să îl dea pe ochi frumoși, gratis, unei familii care, văzându-se cu sacii în căruță, nu îl va deranjeza pe fostul șef al Spitalului Militar, cadorisit de municipalitate cu un întreg etaj...
| EURO | 3,2574 | |
| USD | 2,3939 | |
| HUF | 0,0126 | |
| Alte valute | ||
