Marti,


Ajuns la vârsta cronologică a senectuții, profesorul Ioan Comănescu a rămas un spirit mereu critic și lucid (expresie a tinereții fără bătrânețe), fiind un adevărat mentor pentru generațiile de profesori pe care le-a format sau cu care a colaborat. Convingerea profesorului orădean era aceea că un curs adresat studenților "trebuie să suscite interesul acestora și să faciliteze însușirea unor cunoștințe ca bunuri funcționale și valoroase în munca la catedră". De aceea, cursurile domniei sale erau susținute într-un stil didactic elevat, dar totodată accesibil, în care cunoștințele predate aveau o largă aplicabilitate și erau însoțite de numeroase exemple culese din viața de zi cu zi a școlii ori a societății.

Acum, când existența domnului profesor trece într-o altă dimensiune, ne despărțim cu greu de domnia sa. Ne va lipsi prestanța sa universitară! Ne va lipsi stilul său academic, plăcut și accesibil! Ne vor lipsi blândețea și bunătatea sa sufletească! Ne vor lipsi tinerețea și entuziasmul lui! Dar ne vom consola cu gândul că domnul profesor Ioan Comănescu trăiește prin generațiile de dascăli pe care le-a format și că, de-acolo de unde este, ne zâmbește cald și bun, așa cum, de altfel, a făcut-o toată viața. Dumnezeu să-l odinească în pace! Cu profund respect, colectivul Departamentului pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului Didactic al Universității din Oradea.

| EURO | 3,2574 | |
| USD | 2,3939 | |
| HUF | 0,0126 | |
| Alte valute | ||
