Miercuri,

În prima etapă, aici au fost efectuate lucrări de introducere a rețelelor de apă, lucrări contractate de Compania de Apă Oradea, iar în a două etapă, Drumuri Orășenești are obligația să refacă covorul asfaltic. Dacă până la intersecția străzii Simion Ștefan cu strada Crișului lucrurile par să fi decurs fără incidente, pe cel de al doilea tronson însă finalizarea asfaltării se lasă încă așteptată. Activitatea de reabilitare a rețelelor de apă și efectuate de către Chimprestor, cea care a executat lucrări similare și pe Armatei Române, nu pare să corespundă standardelor impuse de criteriile tehnice în domeniu. Acest lucru a fost constatat chiar și de proiectanții lucrărilor SC Search Corporation și Drumex SRL Cluj, precum și de către cei trei șefi ai Direcției Tehnice: Dumitru Fildan, Aurelia Țenț și Leontin Pătcaș. În dispoziția de șantier semnată de către cei patru se semnalează faptul că "pe strada Simion Ștefan, pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada Roșiorilor și strada Crișului, s-a constatat că adâncimea la care a fost montată conducta de la rețeaua de apă nu este suficientă pentru a se putea executa lucrările de compactare a straturilor structurii rutiere". Totodată, se recomandă efectuarea unor lucrări suplimentare, cum ar fi protejarea conductei de apă și a branșamentelor cu o cămașă de beton, precum și îmbrăcarea conductei de apă stradală, cât și a branșamentelor într-o termoizolație de protecție împotriva înghețului. Însă, contrar așteptărilor, responsabili pentru efectuarea acestor lucrări în plus au fost făcuți cei de la Drumuri Orășenești, toate măsurile de remediere convenite de reprezentanții Direcției Tehnice din cadrul PMO fiind transmise în cursul săptămânii trecute acestei firme, și nu către Chimprestor, cea care a executat până mai ieri lucrările deficitare de pe strada Simion Ștefan. "Nu e nimeni de vină. Chimprestor a efectuat lucrările așa cum prevedea proiectul. Conducta de apă a fost montată prea sus și doar în două locuri conducta s-a fisurat. Situația se poate remedia, s-au și găsit deja soluțiile", a declarat Ioan Ciursaș, directorul Companiei de Apă Oradea. Însă soluția găsită de mai marii Primăriei Oradea de a pune în cârca Drumurilor Orășenești greșelile făcute de alții nu pare să fie agreată de cei vizați. Directorul firmei Drumuri Orășenești, printr-o adresă trimisă Direcției Tehnice, le pune în vedere celor din Primăria Oradea că nu intenționează să se angajeze la lucrările de protejare a rețelei de apă, pentru că firma nu este autorizată pentru astfel de lucrări. Mai mult, îndeamnă specialiștii din cadrul PMO să se adreseze pentru executarea lucrărilor de izolare unei firme autorizate sau să oblige firma care a executat rețeaua de canalizare să refacă lucrarea conform standardelor cerute.
| EURO | 3,2574 | |
| USD | 2,3939 | |
| HUF | 0,0126 | |
| Alte valute | ||
