Marti,

Fostul președinte al PC Oradea și-a motivat plecarea din rândul conservatorilor prin faptul că nu a fost susținut nici de filiala locală, nici de la centru. Mai mult, Călin Raita l-a acuzat pe vicepreședintele PC Traian Bogdan că a încercat să-l cenzureze, impunându-i ca, înainte de conferințele de presă pe care intenționa să le organizeze, să prezinte temele pe care le va aborda. După demisia din PC, Raita susține că a avut mai multe oferte din partea altor partide politice, însă a optat pentru PNG deoarece aici se bucură de sprijin atât din partea colegilor din filală, cât și de la Gigi Becali. Omul de afaceri nu a renunțat la ideea de a candida pentru fotoliul de primar al municipiului Oradea, susținând că e gata de luptă și că-și așteaptă oponenții în ring.
"În acest moment nu cred că există în Oradea vreun lider care să ne pună probleme", a declarat Călin Raita, mizând pe faptul că firma pe care o conduce are mai multe proiecte de construire a unor locuințe la prețuri începând de la 400 euro/metru pătrat. Punerea în practică a acestora se dovedește a fi mai dificilă, însă, având în vedere că deși cartierul pe care vrea să-l construiască Raita figurează în Planul Urbanistic Zonal, firma nu a primit avizul de construcție. "Firma noastră nu este agreată", a declarat Călin Raita, acesta susținând că, din cauza relației dificile cu executivul local, un alt proiect privind construirea unui cartier de vile a trebuit să-l realizeze în Paleu.

Tot din cauza reticenței municipalității la propunerile sale, Raita a decis să nu mai investească în echipa de fotbal FC Bihor, ci intenționează să cumpere o echipă de Divizia C, pentru care va construi terenuri de fotbal la Paleu. "Nu mă mai interesează FC Bihor. Nu sunt dispus să dau două milioane de euro pentru o echipă din care aș păstra doar doi sau trei jucători. În plus, nu aș primi nici stadionul, nici clubul", a precizat Raita. Noul membru PNG a mai declarat că-și va susține campania electorală din propriul buzunar, astfel încât să nu fie dator nimănui. "Nu sunt corupt. Acesta ar fi un atu în competiția cu ceilalți candidați", a precizat Raita, care susține că nu va accepta salariu dacă va fi ales primar.
Trimite o felicitare : Felicitari
Jocuri : TotalGames
Sponzorul acestui articol :
Ce este Internet –> MCOnet Romania : www.MCOnet.ro
| EURO | 3,2574 | |
| USD | 2,3939 | |
| HUF | 0,0126 | |
| Alte valute | ||
