Luni,

Târgul finanțatorilor este organizat de Federația Patronilor Bihor (FPB), împreună cu Confederația Asociațiilor de Afaceri Transilvania, sub înaltul patronaj al Uniunii Naționale a Patronatului Român. La eveniment participă 18 expozanți, bănci, societăți de asigurări, fonduri de garantare și sponsori. Președintele Federației Patronilor Bihor, Ioan Lucian, a declarat că Târgul încheie ciclul de acțiuni demarate pe parcursul a șase luni la nivel național. "Am încercat să aducem aici cele mai importante bănci, societăți de asigurări și fonduri de creditare din România. Vrem să oferim orădenilor posibilitatea de a trece în revistă tot ce e mai bun pe piața bancară", a declarat Lucian. Acesta a anunțat că FPB a trimis invitații la peste 600 de firme din Bihor și din țară pentru a participa la cea de-a treia ediție a Târgului Finanțatorilor, pentru a compara oferta de creditare a băncilor participante. De asemenea, au fost împărțiți peste 5.000 de fluturași în Oradea, astfel încât locuitorii municipiului de pe Crișul Repede să fie înștiințați de evenimentul de la Lotus Market. Scopul organizării acestui târg este acela de a facilita accesul firmelor și persoanelor fizice la informații cu privire la ofertele de creditare și de asigurare existente pe piața bancară românească. În cadrul Târgului finanțatorilor, reprezentantul BNR, Ștefan Nanu, a fost gazda primului seminar intitulat "Oportunități și riscuri de finanțare a companiilor", prezentat imediat după inaugurare.
| EURO | 3,2574 | |
| USD | 2,3939 | |
| HUF | 0,0126 | |
| Alte valute | ||
