Marti,

Cartea de vizită a Companiei Transgex Oradea are suficiente argumente privind activitatea și serviciile pe care le prestează: 48 de ani de experiență în domeniul cercetării geologice complexe, dintre care 38 de ani în domeniul cercetării și exploatării apelor geotermale din partea de vest a României. Ca obiect principal de activitate, menționăm: lucrări de prospecțiune, explorare și exploatare pentru zăcămintele de ape geotermale puse ăn evidență prin foraje de mare adâncime executate începând din anul 1964. Iar tradiția continuă cu noi pași pentru extinderea utilizării energiei neconvenționale, însemnând eficiență economică și reducerea poluării.
Tot în acest an, Trangex va mai extinde, cu un hectar, sera de la Livada, cât și rețeaua pentru alimentare cu energie termică și apă caldă menajeră (filosind apa geotermală), în localitatea Livada. Se vor efectua, totodată, ample lucrări de modernizare a sistemului de încălzire, la Beiuș, în cartierele Padiș și Aurel Vlaicu. Așa cum menționa dl. Alian Iacobescu, la Beiuș sunt programate înlocuirea vechilor conducte termice cu module de bloc sau module de grupuri de blocuri. Un alt obiectiv este la Săcuieni, unde se vor continua lucrările de extindere a utilizării apei geotermale ca agent termic pentru locuințe și instituții publice. Sunt planuri ambițioas pentru Trangex Oradea, iar asupra derulării lor, dar și a altor obiective, vom mai reveni.
Crisana - Stiri Oradea -> TransGex Oradea
Trimite o felicitare : Felicitari
Jocuri :
Jocuri On - line : TotalGames
Sponzorul acestui articol :
Ce este Internet –> MCOnet Romania : www.MCOnet.ro
| EURO | 3,2574 | |
| USD | 2,3939 | |
| HUF | 0,0126 | |
| Alte valute | ||
