Gazeta a descoperit că mai multe instituții de învățământ din Oradea au, în laboratoarele de chimie, substanțe extrem de periculoase, interzise de lege.
Sărbătorile Pascale și timpul frumos i - au scos pe orădeni din case, aceștia preferând să - și petreacă timpul liber la cele două ștranduri, Municipal și Ioșia. 
În urma analizei situației încasărilor din chioșcurile OTL - RA de vânzare bilete și abonamente, conducerea OTL - RA este nevoită să efectueze modi - ficări.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Crișana" Bihor anunță agenții economici și cetățenii care doresc să ajute familiile sinistrate din județul Timiș 




Piața Ioșia, cunoscută de ani de zile ca fiind singura autorizată în sacrificarea mieilor pentru Sărbătorile Pascale, și - a deschis ieri porțile!

Consilerii au votat asocierea CJ Bihor cu SC Bretton în vederea înființării unui SRL, având ca scop, în primă fază, întocmirea studiului de fezabilitate a cartierului de locuințe de pe Calea...
O rețea organizată în care sunt implicați administratorul unor asociații de proprietari, jurista asociației, judecători, evaluatori și executori judecătorești .
Episcopia Romano - Catolică își permite să sfideze chiar și legile pământești, în dauna oamenilor de rând.
Vă rugăm să ne ajutați, întrucât banii noștri, ai contribuabililor, se fac praf pe aleile din zona parcului cu sens giratoriu - Piața Devei, care au fost refăcute abia de curând. 

Deși majoritatea șefilor instituțiilor publice nu au învățat că banii cetățenilor care cotizează, anual, prin impozite și taxe, nu pot fi administrați doar după bunul lor plac, se mai și erijează...
În cei 15 ani de funcționare, Asociația Caritas Catolica Oradea și - a câștigat un bun renume în sfera societății civile. Proiecte derulate în ultimii ani,
Începând de luni, 25 aprilie, timp de mai multe zile, la unele dintre unitățile școlare din Oradea, vor fi deschise zece centre de distribuție a celor 13.000 de tichete de consultanță 

