Vineri,

În perioada călduroasă, problemele cauzate de înțepăturile de insecte odată cu ieșirile la iarbă verde sunt în creștere, cadrele medicale de la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Clinic Județean confruntându-se de regulă cu numeroase situații de acest gen.
În ultimele două săptămâni, doi bihoreni, unul, din Oradea, iar celălalt, din Săcădat, au fost înțepați de insecte în zona membrelor superioare și au suferit șoc anafilactic. Ambii au fost transportați de urgență la Unitatea de Primire Urgențe (UPU) a Spitalului Clinic Județean, unde, după îngrijirile medicale corespunzătoare, și-au revenit.
Dacă în celelalte luni ale anului numărul de cazuri nu depășește cinci pe săptămână, în ultimele două săptămâni s-au înregistrat câte cinci situații de acest gen în 24 de ore. Potrivit dr. Hadrian Borcea, coordonatorul UPU, foarte periculoase pot fi situațiile în care insectele sunt înghițite odată cu o băutură servită la iarbă verde, întrucât ajungând în cavitatea bucală sau esofag, înțepăturile acestora pot produce tumefieri cu risc de asfixiere. În acest sezon estival, cadrele medicale de la Urgențe au avut de-a face cu un singur caz de acest gen, dar în urma îngirjilor medicale, persoana în cauză și-a revenit, fiind acum în afara oricărui pericol.
| EURO | 3,2574 | |
| USD | 2,3939 | |
| HUF | 0,0126 | |
| Alte valute | ||
