Accident cu cinci victime langa Alesd - Stiri albastre Lugasu de Jos
Mi 06 iun 2007 15:41:11 +0200
Stiri albastre - Cinci bihoreni au ajuns marți noaptea la spital, în urma unui accident provocat de un cal lăsat liber pe DN1.
Cinci bihoreni au ajuns marți noaptea la spital, în urma unui accident provocat de un cal lăsat liber pe DN1. Accidentul s-a petrecut în jurul orei 23:30, la ieșirea către Aleșd din Lugașu de Jos.
Conducând o Dacia 1310, K.Z. (31 ani), din Aleșd, a încercat să evite un cal care a intrat pe drum, însă a trecut pe contrasens unde s-a izbit de un tir.
„În momentul în care a încercat să evite un cal, apărut brusc pe partea carosabilă, din cauza neatenției în conducere, K.Z. (31 ani), din Aleșd, a pătruns pe contrasens. Astfel, a intrat în coliziune cu un autotractor Iveco, cu semiremorcă, care circula din sens opus”, precizează subinspector Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.
Din impactul cu Dacia, autotrenul Iveco, condus de către orădeanul Ț.A. (51 ani), a ricoșat la rândul lui pe contrasens și s-a izbit frontal de un alt tir Iveco, care circula în spatele Daciei, și era condus de marghiteanul S.I. (52 ani).
În urma impactului cei trei șoferi implicați în carambol, precum și cei doi pasageri din Dacie, K.F. (35 ani) și fiul ei de 15 ani, ambii din Aleșd, au suferit leziuni multiple, pentru îngrijirea cărora au fost transportați la spital.
Din cauza accidentului, DN1 a fost blocat aproape două ore. De asemenea, unul dintre rezervoarele cu motorină ale unuia dintre tiruri s-a spart, în urma impactului. Pompierii au asigurat imediat zona, pentru a evita pierderile de vieți omenești, în caz de explozie.