
Un alt exemplu care stârnește îngrijorare este, în opinia observatorilor, dosarul întocmit împotriva fostului premier Adrian Năstase, blocat de luni de zile din cauza unei dispute la Curtea Constituțională. Procesul este considerat un test care va dovedi capacitatea sistemului judiciar deja reformat de a judeca actele de corupție la nivel înalt.
Năstase, premier de stânga între anii 2000 - 2004, a fost inculpat în noiembrie pentru șantaj și luare de mită în valoare de 1,4 milioane de euro. Procurorii au extins dosarul în luna mai, acuzându-l și că ar fi acordat posturi în schimbul ajutorului de a mușamaliza alte infracțiuni.
"Este nevoie de câteva condamnări ale unor nume sonore", a declarat un diplomat citat de Reuters.
Bucureștiul nu a înființat încă o agenție eficientă de monitorizare a averii politicienilor, despre care Bruxelles-ul afirmă că este extrem de importantă în combaterea abuzurilor. Parlamentul a limitat, într-o primă fază, prerogativele agenției propuse și urmează să prezinte o versiune îmbunătățită a legii de înființare a acesteia.